Defensiva româncelor a anihilat-o complet pe fosta adversară a Tomisului, Rita Alves (nr.2). (foto: www.fta.pt) |
Echipa feminină de tineret a României, antrenată de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi, a învins Portugalia cu 32-22 (15-8) şi s-a calificat la turneul final al CE! Într-un joc disputat în această seară, la Leiria, tricolorele s-au dovedit net superioare partenerelor de întrecere, obţinând o victorie chiar mai clară decât o arată scorul! Înaintea acestui joc, ambele echipe aveau câte două victorii (cu Turcia şi Bulgaria), astfel că învingătoarea obţinea biletele pentru turneul final al CE 2011, ce se va desfăşura în luna august, în Olanda. Ca şi în disputele precedente, principalul atu al româncelor l-a reprezentat apărarea, pentru ca în atac aruncările Elizei Buceschi, depăşirile Danei Pricopi şi jocul precis al extremelor Ştefania Florea şi Elena Florica să răvăşească defensiva gazdelor. Echilibrul s-a păstrat doar în primele 15 minute de joc, apoi elanul gazdelor s-a stins şi nici măcar ajutorul... mai mult decât discret al arbitrelor olandeze (recente cunoştinţe ale Tomisului, au arbitrat turul dintre SAD Madeira şi Tomis, din Cupa Cupelor!) nu a mai putut schimba soarta calificării, româncele dovedindu-se net superioare. "Este o victorie meritată a echipei române, care s-a dovedit a fi pe departe cea mai bună din grupa de calificare", avea să recunoască, cu sportivitate, Sandra Fernandes, selecţionerul lusitanelor, într-un interviu acordat imediat după meci, pentru RTP 2.
Pentru România au jucat: Ştefania Dedu (8 intervenţii salvatoare) şi Andreea Arghir (1) - portari; Eliza Buceschi 12 goluri, Dana Pricopi 7, Elena Florica 6, Ştefania Florea 5, Gabriela Perianu 2, Roxana Varga, Irina Ivan, Ana Ciolan, Andreea Barbos, Maria Ianaşi, Ana Maria Apipie, Alexandra Ciunt. Din lot au mai făcut parte, Ana Maria Măzărean şi Ana Maria Ion.
Pentru turneul final au mai obţinut calificarea: Spania şi Serbia (Grupa 1), Germania şi Austria (Grupa 2), Ungaria şi Suedia (Grupa 3), Croaţia şi Polonia (Grupa 4), Ucraina şi Slovenia (Grupa 5). Olanda, în calitate de gazdă, Danemarca, Rusia, Norvegia şi Franţa (primele patru clasate la Euro 2009 - under 17) sunt calificate direct.
Tragerea la sorţi a celor patru grupe ale turneului final este programată joi, 27 aprilie, la Leek (Olanda).