Se afișează postările cu eticheta arbitrii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arbitrii. Afișați toate postările

8 martie 2011

Debutanţii Dănuleţ şi Iordache arbitrează HCM Roman - Tomis Constanţa

Comisia de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a stabilit cuplurile de arbitri care vor oficia meciurile din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale, dintre HCM Roman şi Tomis Constanţa. Dată fiind... fragilitatea de care a dat dovadă Tomisul în ultima perioadă, forul handbalistic român îşi continuă experimentele, delegând să împartă dreptatea la jocul din oraşul moldav un cuplu debutant în Liga Naţională, alcătuit din vâlcenii Marius Dănuleţ (29 ani, fost fotbalist!) şi Mihnea Iordache (30 ani).Jocul dintre HCM Roman şi Tomis Constanţa se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00.

17 ianuarie 2011

Tomis şi-a aflat arbitrii pentru ultimele două jocuri ale turului

Astăzi, Federaţia Română de Handbal a anunţat brigăzile de arbitri ce vor oficia în ultimele două etape ale turului Ligii Naţionale feminine de handbal. Meciul dintre Tomis Constanţa şi SCM Craiova, programat miercuri, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor din Constanţa şi contând pentru etapa a XII-a, a fost încredinţat cuplului bucureştean format din Alexandru Blaş şi Marius Ghiorghişor. Totodată, pentru jocul dintre HC Dunărea Brăila şi Tomis Constanţa, din ultima etapă a turului, programat duminică, de la ora 11.00, la Brăila, au fost delegaţi să împartă dreptatea în teren gorjenii Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia.

10 ianuarie 2011

Brigadă din Cipru la dubla cu Rostov pe Don

 
 Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, astăzi, brigăzile de arbitrii care vor oficia în cadrul optimilor de finală ale Cupei Cupelor. Programată a se disputa în zilele de 4 şi 5 februarie, la Rostov, dubla confruntare dintre HC Rostov pe Don şi Tomis Constanţa va fi condusă de o brigadă din Cipru, alcătuită din Angelos Argyridis şi Christos Mouttas. Observator din partea EHF a fost desemnat azerul Isgandar Asgarov.