Învinse de Oltchim, la mijlocul săptămânii, şi cu amintirea finalului de coşmar din meciul cu CSM Bucureşti, constănţencele au privit cu teamă şi respect confruntarea din etapa a patra, în care adversara s-a numit HC Zalău, echipa temutului Gheorghe Tadici. O teamă din care a rezultat un debut de joc aproape perfect pentru fetele pregătite de Ion Crăciun! Cu o apărare mobilă şi determinată şi cu un atac în care Cristina Zamfir a semănat panică, Tomisul a pus gol după gol pe tabelă, ajungând să conducă cu 15-5, după primele 25 de minute de joc! Tadici a simţit că trebuie să schimbe ceva, pentru a evita umilinţa şi a pus "jandarm" la Zamfir, luată în marcaj om la om. Chiar şi aşa, susţinute admirabil de publicul din Medgidia, constănţencele şi-au creat situaţii clare de a înscrie, însă lipsa de concentrare la finalizare şi câteva intervenţii inspirate ale portariţei Mirela Nichita au readus Zalăul în joc: 15-10, rezultat la pauză. În debutul părţii secunde, pentru a mări forţa de atac a echipei sale, Ion Crăciun o aruncă în joc şi pe Andreea Tîlvîc (refăcută în ultimul moment, după o problemă la coloană!), iar tomitanele încep să găsească mai uşor drumul spre gol. Tomis se desprinde din nou, 18-11 (min.38), iar încercarea de revenire a oaspetelor (21-16, min.44) este rapid anihilată. Apărarea funcţionează precum un ceas elveţian, iar în puţinele momente în care este depăşită, ies la rampă Smedescu şi, în final, Borodi. Gazdele menţin ritmul ridicat până în ultima secundă (lecţia amară a meciului cu CSM Bucureşti n-a fost uitată!) şi victoria (30-20!) vine să încununeze un efort colectiv admirabil şi o evoluţie, în multe momente, încântătoare.
Tomis Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Smedescu 9 intervenţii salvatoare, Borodi 5, Petrescu - portari; Mateescu 6, Tîlvîc 6, Zamfir 5, Barcan 4, Pătru 4, Rusu 4, Pîrîianu 1, Pătuleanu.
HC Zalău (manager: Gheorghe Tadici): Nichita 11 intervenţii salvatoare, Cheţa 1 - portari; Czeczi 7, Cristoaica 5, Ciuciulete 2, Holhoş 2, Ţurcaş 1, Băbeanu 1, Moflea 1, Ailincăi 1, Trif, Şomoi, Ciobanu.
În etapa următoare, Tomis se deplasează la Deva, unde va da replică echipei gazdă, CSM Cetate Devatrans. Meciul este programat duminică, 10 octombrie, de la ora 18.00.

Bravo, asa mai merge - se vede ca meciul cu CSM a fost doar un accident...felicitari fetelor si mult succes in continuare, incepind cu meciul de la Deva...le asteptam cu astfel de rezultate si in sala din Constanta...Hai TOMIS !!!
RăspundețiȘtergere