24 aprilie 2011

România tineret s-a calificat la Euro 2011!

Defensiva româncelor a anihilat-o complet pe fosta adversară a Tomisului, Rita Alves (nr.2). (foto: www.fta.pt)
Echipa feminină de tineret a României, antrenată de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi, a învins Portugalia cu 32-22 (15-8) şi s-a calificat la turneul final al CE! Într-un joc disputat în această seară, la Leiria, tricolorele s-au dovedit net superioare partenerelor de întrecere, obţinând o victorie chiar mai clară decât o arată scorul! Înaintea acestui joc, ambele echipe aveau câte două victorii (cu Turcia şi Bulgaria), astfel că învingătoarea obţinea biletele pentru turneul final al CE 2011, ce se va desfăşura în luna august, în Olanda. Ca şi în disputele precedente, principalul atu al româncelor l-a reprezentat apărarea, pentru ca în atac aruncările Elizei Buceschi, depăşirile Danei Pricopi şi jocul precis al extremelor Ştefania Florea şi Elena Florica să răvăşească defensiva gazdelor. Echilibrul s-a păstrat doar în primele 15 minute de joc, apoi elanul gazdelor s-a stins şi nici măcar ajutorul... mai mult decât discret al arbitrelor olandeze (recente cunoştinţe ale Tomisului, au arbitrat turul dintre SAD Madeira şi Tomis, din Cupa Cupelor!) nu a mai putut schimba soarta calificării, româncele dovedindu-se net superioare. "Este o victorie meritată a echipei române, care s-a dovedit a fi pe departe cea mai bună din grupa de calificare", avea să recunoască, cu sportivitate, Sandra Fernandes, selecţionerul lusitanelor, într-un interviu acordat imediat după meci, pentru RTP 2.
Pentru România au jucat: Ştefania Dedu (8 intervenţii salvatoare) şi Andreea Arghir (1) - portari; Eliza Buceschi 12 goluri, Dana Pricopi 7, Elena Florica 6, Ştefania Florea 5, Gabriela Perianu 2, Roxana Varga, Irina Ivan, Ana Ciolan, Andreea Barbos, Maria Ianaşi, Ana Maria Apipie, Alexandra Ciunt. Din lot au mai făcut parte, Ana Maria Măzărean şi Ana Maria Ion.
Pentru turneul final au mai obţinut calificarea:  Spania şi Serbia (Grupa 1), Germania şi Austria (Grupa 2), Ungaria şi Suedia (Grupa 3), Croaţia şi Polonia (Grupa 4), Ucraina şi Slovenia (Grupa 5). Olanda, în calitate de gazdă, Danemarca, Rusia, Norvegia şi Franţa (primele patru clasate la Euro 2009 - under 17) sunt calificate direct.
Tragerea la sorţi a celor patru grupe ale turneului final este programată joi, 27 aprilie, la Leek (Olanda).

23 aprilie 2011

Victorie şi cu Bulgaria, urmează meciul decisiv cu Portugalia

(Foto: www.fpa.pt)
Echipa naţională de tineret a României (jucătoare sub 19 ani) a obţinut, în această după-amiază, cea de-a doua victorie în cadrul turneului de calificare la Euro 2011, turneu ce se desfăşoară în Portugalia, la Leiria. Fetele antrenate de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi s-au impus fără probleme, 29-18 (12-10), în faţa Bulgariei, echipa cea mai slabă din grupa de calificare. Fără Eliza Buceschi, menajată pentru meciul decisiv de mâine, (cu Portugalia, în direct pe RTP 2, de la ora 17.00, ora locală), România s-a aflat în permanenţă la conducerea jocului, chiar dacă desprinderea decisivă a venit abia în ultimul sfert de ora al disputei. Pentru România au evoluat: Andreea Arghir (eliminată definitiv, în min.16) şi Ana Maria Măzărean - portari; Andreea Pricopi 9 goluri; Maria Ianaşi 7, Elena Florica 3, Andreea Barbos 2, Ana Maria Apipie 2, Alexandra Ciunt 1, Ana Ciolan, Gabriela Perianu, Ştefania Florea, Irina Ivan şi Ana Ion. În cel de-al doilea meci al zilei, Portugalia a învins Turcia, 32-26 (14-14).

22 aprilie 2011

Debut cu dreptul pentru România - under 19

(Foto: www.fpa.pt)
În această seară, la Leiria (Portugalia), a debutat turneul de calificare la Campionatele Europene de handbal 2011 - under 19 (F). Echipa României, condusă de constănţeanul Dumitru Muşi, a debutat cu o victorie la limită, 24-23 (13-13), în faţa reprezentativei similare a Turciei. Prinicpala marcatoare a echipei noastre a fost băimăreanca Eliza Buceschi, autoare a 11 goluri, însă punctul forte al "tricolorelor" l-a reprezentat apărarea şi evoluţia foarte bună a portarilor. Jocul a fost echilibrat pe toată durata sa, România părând a se desprinde în a doua parte a reprizei secunde, când a condus cu 20-16. Turcoaicele au revenit şi a egalat la 22, cu cinci minute înainte de final, însă tinerele noastre jucătoare au gestionat mai bine ultimele secvenţe ale jocului şi au obţinut o victorie importantă în economia calificării. Pe lista marcatoarelor se află şi jucătoarea Tomisului, extrema dreaptă Ştefania Florea, care a punctat de doua ori. Pentru echipa noastră au mai marcat: Andreea Pricopi 4, Ana Maria Apipie 3, Ana Ciolan 3 şi Gabriela Perianu 1. Au mai jucat: Andreea Arghir, Ştefania Dedu, Roxana Varga, Andreea Barbos, Maria Ianaşi, Irina Ivan, Alexandra Ciunt şi Elena Florica. Următorul joc al echipei noastre este programat sâmbătă, de la ora 16.00 (ora locală), în compania Bulgariei. Într-un alt meci, Portugalia a învins Bulgaria, cu scorul de 33-16. La turneul final se califică doar prima clasată în grupa de calificare. Duminică, de la ora 17.00, în ceea ce ar putea reprezenta "finala grupei", România întâlneşte Portugalia, meci transmis în direct de RTP 2.

21 aprilie 2011

Iepuraşul a venit cu victorie!

Tomis Constanţa - HCM Buzău 38-27 (20-14)

Derby-ul suferinţei a adus Tomisului prima victorie din acest retur al Ligii Naţionale. După 11 înfrângeri consecutive (ultima victorie data din etapa a XII-a, 32-22 cu SCM Craiova), constănţencele au regăsit gustul dulce al victoriei, impunându-se, în această seară, 38-27, în faţa unei echipe resemnate cu gândul retrogradării, HCM Buzău. Un meci care a consemnat, încă din start, o posibilă premieră pentru handbalul mioritic, ambele echipe aflându-se în situaţia de a pune pe foaia de joc doar câte 10 jucătoare! Conştiente că disputa cu buzoiencele poate fi cel mai bun prilej de a îndulci un retur dezastruos, gazdele au început meciul în forţă şi s-au desprins pe tabela de scor, 7-3, după primele zece minute de joc. Cu o echipă improvizată, precum cea a Tomisului, buzoiencele au o răbufnire de orgoliu, însă fetele lui Romeo Ilie nu reuşesc să se apropie la mai mult de două goluri (13-11, min.20). Time-out-ul solicitat de Mihaela Pîrîianu îşi atinge scopul, astfel că tomitanele se desprind până la pauză, 20-14, în special datorită contraatacurilor tăioase finalizate de Andreea Dincu sau... inepuizabila Diana Pătru. Repriza a doua păstrează aceleaşi coordonate, astfel că Tomisul se impune la final, meritat, la o diferenţă concludentă: 38-27. Un frumos cadou oferit, cu câteva zile  înainte de Paşte, inimoşilor suporteri constănţeni, prezenţi şi astăzi, în număr neaşteptat de mare, în tribunele Sălii Sporturilor. 

Tomis Constanţa (antrenoare: Mihaela Pîrîianu): Raluca Avram 16 intervenţii salvatoare, Mihaela Petrescu 2 - portari; Aneta Barcan 7 goluri, Alexandra Iovănescu 1, Daniela Arfir 4, Nicoleta Rusu 1, Diana Pătru 9, Oana Cîrstea 6, Georgeta Grigore 6, Andreea Dincu 4.
HCM Buzău (antrenor: Romeo Ilie): Lenuţa Mormeci 6 intervenţii salvatoare - portar; Ana Maria Stoica 4 goluri, Maria Neghea 3, Anca Ionescu 7, Lăcrămioara Roşu 3, Ionela Goran 8, Elena Constantinescu 2, Roxana Bratu, Gabriela Stanciu, Isabela Radu.
Au arbitrat: Valentin Costin şi Marian Vicea (Bucureşti).
Aruncări de la 7m: 4/1 - 5/3. Eliminări: 2 - 5.

18 aprilie 2011

Tinereţea împarte dreptatea la meciul Tomis - HCM Buzău

Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a comunicat astăzi componenţa cuplului de arbitri ce va oficia jocul dintre Tomis Constanţa şi HCM Buzău, din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii Naţionale, programat joi, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor din Constanţa. Disputa a fost încredinţată unuia dintre cele mai tinere cupluri de arbitri din România, format din bucureştenii Valentin Costin şi Marian Vicea (ambii au 24 de ani). Cei doi fac parte din lotul candidat la liga naţională, fiind la cel de-al treilea meci în LN feminină, după cele dintre Oltchim Rm.Vâlcea - HC Oţelul Galaţi şi HC Dunărea Brăila - SCM Craiova.

15 aprilie 2011

Tomis - HCM Buzău, meci devansat în Liga Naţională

Programată să se dispute joi, 28 aprilie 2011, etapa a XXIV-a a Ligii Naţionale îşi va avea prologul o săptămână mai devreme, când se va disputa meciul dintre Tomis Constanţa şi HCM Buzău. "Gruparea buzoiană a solicitat devansarea meciului, noi am fost de acord, iar federaţia a reprogramat jocul pentru joi, 21 aprilie, ora 16.00", a explicat prof.emerit Traian Bucovală, directorul executiv al Tomisului. Meciul va fi gazduit de Sala Sporturilor din Constanţa, neavând o miză specială pentru niciuna dintre echipe: Tomisul priveşte în linişte finalul de sezon, la adăpostul celor 16 puncte acumulate în prima parte a campionatului, în timp ce echipa antrenată de Romeo Ilie s-a resemnat cu gândul că va elolua, în viitorul sezon, în eşalonul secund.

10 aprilie 2011

Tomis pierde la Baia Mare

Tomis Constanţa a suferit o nouă înfrângere în Liga Naţională, fetele antrenate de Mihaela Pîrîianu fiind învinse, 28-32 (15-15), de HCM Ştiinţa Baia Mare, într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a, disputat în această dimineaţă în Sala de sport a Şcolii nr.5 din oraşul maramureşan. Constănţencele au început timorat jocul, fiind conduse cu 8-3 după primul sfert de oră, însă, încet-încet, au revenit în joc, iar la pauză se înregistra un nesperat rezultat de egalitate: 15-15. În partea a doua, gazdele s-au instalat rapid la conducere, însă diferenţa a rămas de maxim 4-5 goluri, la final băimărencele obţinând o victorie meritată. "A fost un meci mai bun decât cele din ultima perioadă, semn că tinerele noastre jucătoare au prins curaj şi nivelul jocului începe să crească. Cu excepţia debutului de meci, în care ne-au cam tremurat picioarele, fetele au avut o prestaţie lăudată chiar şi de către antrenorul gazdelor, Ioan Băban", ne-a declarat Mihaela Pîrîianu.
Următoarea etapă este programată pe 28 aprilie, Tomis urmând a întâlni, pe teren propriu, formaţia HCM Buzău. 
Marcatoare: HCM Ştiinţa Baia Mare - Pîrvuţ 2, Pomohaci 4, Buceschi 2, Dobromir 5, Rudics 5, Balint 7, Tătar 2, Ravatz 5; Tomis Constanţa: Pătru 5, Arfir 5, Cîrstea 5, Grigore 6, Barcan 4, Rusu 3. În poarta Tomisului, Raulca Avram a avut 15 intervenţii salvatoare.

Oltchim, din nou campioană!

Oltchim rm.Vâlcea s.a impus, în această dimineaţă, la Zalău, în meciul disputat împotriva echipei locale Handbal Club, cu scorul de 32-21. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Radu Voina a acumulat 45 de puncte şi, cu 7 puncte avans faţă de a doua clasată (Universitatea Jolidon Cluj), cu trei etape înainte de finalul campionatului, şi-a asigurat un nou titlu de campioană, al 17-lea din istoria clubului! Totodată, înfrângerea suferită de Universitatea Reşiţa, 29-33 la Brăila, asigură, şi matematic, supravieţuirea Tomisului pe prima scenă a handbalului feminin românesc.
Iată rezultatele etapei a XXIII-a:
HCM Ştiinţa Baia Mare - Tomis Constanţa 32-28 (15-15)
HC Oţelul Galaţi - SCM Craiova 36-18 (21-9)
HCM Roman - Rulmentul Braşov 30-24 (15-11)
HC Zalău - Oltchim Rm.Vâlcea 21-32 (11-17)
CSM Bucureşti - CSM Cetate Deva 34-29 (23-13)
HC Dunărea Brăila - Universitatea Reşiţa 33-29 (14-15)
HCM Buăzu - Universitatea Jolidon Cluj 29-39 (10-18)

8 aprilie 2011

Spre Baia Mare, fără mari speranţe...

Tomis Constanţa se pregăteşte pentru cea mai lungă deplasare din actuala ediţie de campionat, cea de la Baia Mare, fetele conduse de Mihaela Pîrîianu urmând a întâlni, duminică, de la ora 11.00, formaţia locală HCM Ştiinţa. Meciul se va disputa într-o locaţie... inedită, mai precis în sala de sport a Şcolii nr.5, deoarece Sala Sporturilor din Baia Mare este ocupată în aceste zile. Din prisma problemelor pe care Tomisul le acuză în ultima perioadă şi a faptului că gazdele sunt neânvinse pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Naţionale, HCM Ştiinţa Baia Mare este favorită certă în obţinerea celor două puncte puse în joc. "Un meci la Baia Mare este dificil şi în condiţii normale, cu atât mai mult acum, când Tomisul este o umbră a echipei care a început campionatul. Nu ne facem mari speranţe, dar mizăm pe ambiţia fetelor de a dovedi că pot pune umărul, din vară, la reconstrucţia unei echipe performante", a declarat Paul Alexe, directorul sportiv al grupării constănţene. Delegaţia constănţeană, din care fac parte doar 11 jucătoare, va pleca spre Maramureş cu un microbuz, în zorii zilei de sâmbătă.  

4 aprilie 2011

Arbitre EHF la meciul HCM Ştiinţa Baia Mare - Tomis Constanţa

Duminică, 10 aprilie 2011, într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii Naţionale feminine de handbal, Tomis Constanţa are cea mai lungă deplasare din acest campionat, fetele antrenate de Mihaela Pîrîianu urmând să joace la Baia Mare, în compania echipei locale HCM Ştiinţa. Astăzi, Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat cuplurile care vor conduce meciurile etapei, disputa de la Baia Mare fiind încredinţată bucureştencelor Ana Maria Duţă şi Diana Florescu, arbitre internaţionale. Meciul este programat de la ora 11.00, în sala de sport a Şcolii Generale nr.5, Sala Polivalentă din Baia Mare fiind ocupată. 

Liga Naţională (F) - Rezultatele etapei a XXII-a

Tomis Constanţa - Universitatea Jolidon Cluj 34-41 (14-20)
Universitatea Reşiţa - HCM Buzău 31-22 (13-12)
HCM Cetate Deva - HC Dunărea Brăila 17-15 (7-6)
Oltchim Rm.Vâlcea - CSM Bucureşti 43-24 (21-13)
Rulmentul Braşov - HC Zalău 22-22 (12-12)
SCM Craiova - HCM Roman 25-26 (13-15)
HCM Ştiinţa Baia Mare - Oţelul Galaţi 25-21 (15-15)

Statistica meciului Tomis - Universitatea Jolidon Cluj

Tomis Constanţa - Universitatea Jolidon Cluj 34-41 (14-20)

Tomis Constanţa (antrenor: Mihaela Pîrîianu): Raluca Avram 7 intervenţii salvatoare, Diana Petrescu 4 - portari; Nicoleta Rusu 4 goluri, Aneta Barcan 6, Georgeta Grigore 6, Oana Cîrstea 6, Daniela Arfir 4, Andreea Dincu 2, Alexandra Iovănescu 3, Diana Pătru 3.
Universitatea Jolidon Cluj (antrenor: Gheorghe Covaciu): Viorica Suba 11 intervenţii salvatoare, Viktoria Petroczi 5, Imola Berei 1 - portari; Magdalena Paraschiv 7 goluri, Nicoleta Dincă 9, Roxana Joldeş 1, Daniela Brînzan 4, Florina Chintoan 4, Mihaela Tivadar 2, Alina Jula, Ioana Oltean 2, Mihaela Ani Senocico 4, Adriana Tudorache 1, Simona Vintilă 7.
Au arbitrat: Georgian Băducu şi Bogdan Voicu (Buzău).
Aruncări de la 7m: 6 (3) / 5 (5). Eliminări: 1 - 4.