23 decembrie 2010

Loredana Mateescu părăseşte Tomisul

Loredana Mateescu
În această seară, conducerea Tomisului a avut o nouă întâlnire cu jucătoarele. Din păcate, veştile aduse de preşedintele Gheorghe Slabu nu au fost cele aşteptate, situaţia rămânând, în continuare, critică. "Îmi pare rău că nu vă pot aduce veşti mai bune. Am discutat şi astăzi cu cei din administraţia publică locală, cu cei care ne-au promis ajutorul. Din păcate, mi s-a spus să vă transmit că în acest moment nu se poate face nimic, pentru că nu sunt bani. Avem promisiunea că situaţia s-ar putea schimba după 10 ianuarie 2011, dar rămâne la alegerea voastră dacă veţi accepta şi acest termen, aşa cum se întâmplă de mai bine de un an! Până acum, am încercat să acopăr singur toate cheltuielile, dar nu mai pot face acest lucru", le-a spus Slabu. În momentul de faţă, datoriile faţă de jucătoare se ridică la cuantumul salariilor pe ultimele două luni, la care se adaugă restanţe din sezonul trecut (prime de obiectiv). Deasemenea, restanţele faţă de conducerea tehnică şi cea administrativă au ajuns la aproape cinci luni, în condiţiile în care achitarea datoriilor către jucătoare a fost prioritară. "În acest moment, alegerea vă aparţine: ori acceptaţi şi acest termen şi vedem ce se întâmplă pe 10 ianuarie, anul viitor, ori vă depuneţi memorii şi plecaţi la alte echipe care vă pot oferii condiţii mai bune. Oricare ar fi alegerea voastră, vrem să ne-o comunicaţi în cel mai scurt timp, pentru a ştii dacă putem continua activitatea sau vom fi nevoiţi să desfiinţăm echipa", a spus, la rândul său, Traian Bucovală, directorul executiv al Tomisului. În final, jucătoarele au luat decizia de a reveni la pregătiri luni, 27 decembrie, când antrenorul Florin Cazan a programat primul antrenament după mini-vacanţa de Crăciun. "Fiecare dintre noi va analiza situaţia în aceste zile, iar luni vă vom comunica ce decizie luăm. Indiferent de ceea ce vom face, suntem jucătoare profesioniste şi, atâta timp cât rămânem în relaţii contractuale cu Tomisul ne vom pregăti şi vom da ceea ce avem mai bun în teren", a comunicat decizia echipei, căpitanul Aneta Barcan. Din păcate, la reunirea de luni va absenta, cu siguranţă, Loredana Mateescu (26 ani), una dintre cele mai vechi componente ale echipei, care a ales să accepte o ofertă de la o echipă din prima ligă poloneză. "Am avut această ofertă încă din luna octombrie, dar am tot sperat că lucrurile se vor îmbunătăţi aici şi voi putea continua la Constanţa, la echipa căreia îi datorez atât de multe. Din păcate, situaţia este din ce în ce mai grea, eu am o vârstă şi nu mai pot da cu piciorul unei astfel de oportunităţi", e mărturisit, cu lacrimi în ochi, jucătoarea Tomisului.

Tomis întâmpină Crăciunul cu masa goală...

La capătul unui an în care Tomis Constanţa a urcat pe podiumul Ligii Naţionale, după o pauză de 25 de ani, reuşind calificarea în optimile de finală ale Cupei Cupelor, handbalistele constănţene au parte de un Crăciun trist... Criza financiară gravă pe care o traversează clubul constănţean nu şi-a găsit, din păcate, rezolvare, iar handbalul feminin de la malul mării riscă să devină amintire... În ciuda promisiunilor venite din partea autorităţilor locale, mult aşteptatul ajutor financiar întârzie, iar preşedintrele Gheorghe Slabu dă, la rândul său, neputincios din umeri. "Am sperat că vă vom putea oferi, înainte de Crăciun, măcar o mică parte din datoriile financiare pe care le avem. Ne bazam pe promisiunea făcută de reprezentanţii autorităţilor locale, care au spus că vor ajuta şi echipa noastră. Din păcate, se pare că nu s-au găsit fondurile necesare şi nu vom putea primi nimic până pe 10 ianuarie, anul viitor", le-a transmis Gheorghe Slabu, jucătoarelor tomitane.
Astăzi, la antrenamentul programat dimineaţă la Sala Sporturilor, jucătoarele erau foarte afectate de situaţia creată, multe dintre ele afirmând că au ajuns la capătul răbdării. "Nu înţelegem de ce nimeni nu doreşte să ajute această echipă. A trecut mai bine de un an de când primim doar promisiuni. Eu cred că în toată această perioadă am dat dovadă de seriozitate, de caracter, şi am reprezentat Constanţa cu demnitate, atât în competiţiile naţionale, cât şi în Europa. Nu am cerut decât să fim respectate pentru munca noastră. Nu s-a aşteptat nimeni să primim toate restanţele financiare acum, dar nici să fim lăsate fără nici un ban înaintea Sărbătorilor şi să fim nevoite să cerem bani de la părinţi ca să putem petrece Crăciunul alături de cei dragi! Este frustrant ca după un an în care am demonstrat că suntem o echipă de valoare, în cel mai performant sport de echipă din România, ni se dă de înţeles că performanţa noastră nu a fost dorită...", a spus, la rândul său, căpitanul echipei, Aneta Barcan. În această după-amiază, urma să aibă loc o nouă întâlnire între jucătoare şi conducerea clubului. "Sper într-un ...miracol de Crăciun, dar, din păcate, miracole apar doar în filme. Vom discuta cu fetele, să vedem ce putem face, dar mi-e teamă că multe dintre ele vor alege să îşi depună memorii şi să părăsească echipa. Eu nu le mai pot promite nimic", a spus preşedintele Slabu, confirmând întâlnirea din această după-amiază.
Ultimele două antrenament programate înainte de Crăciun au fost anulate, la fel şi participarea la turneul de pregătire de la Rm.Vâlcea, programat săptămâna viitoare. Dealtfel, pentru prima oară după 1990, tradiţionala masă din Ajunul Crăciunului, la care participau conducerea clubului, jucătoarele şi antrenorii, nu va mai avea loc. Următorul meci oficial al Tomisului este programat pe 9 ianuarie 2011, la Constanţa, contra HCM Baia Mare.

22 decembrie 2010

Mihaela Smedescu se întoarce la Oltchim...

Conform aşteptărilor, Oltchim Rm.Vâlcea o va rechema "sub arme" pe Mihaela Smedescu! Medaliată cu bronz la Euro 2010, cea care a apărat (admirabil!) poarta Tomisului în primele nouă etape ale actualei ediţii a Ligii Naţionale, dar şi în 16-imile Cupei Cupelor, se va întoarce la clubul de care aparţine. ,,Evident, o vom rechema pe Mihaela la Vîlcea, pentru că avem nevoie de ea. Acum, după accidentarea Paulei Ungureanu, vom avea doar 2 portari. Ori acest lucru nu este posibil, pentru că avem de jucat în campionatul intern şi, mai ales, vom avea o luptă dificilă în Champions League şi nu ne putem juca cu un asemenea post, precum cel de portar. Chiar nu putem rămâne descoperiţi”, a declarat Petre Berbecaru, vicepreşedintele Oltchimului, pentru saitul www.handbalvolei.ro.  
Mutarea este iminentă, chiar dacă pe adresa clubului constănţean nu a sosit nicio solicitare în acest sens. "Am ştiut că trebuie să ne aşteptăm la acest lucru încă din momentul în care am aflat cât de gravă este, din păcate, accidentarea Paulei. Îi mulţumim Mihaelei Smedescu pentru contribuţia avută la rezultatele din această primă parte a sezonului şi îi dorim să aibă evoluţii cât mai bune în poarta Oltchimului", a declarat, la rândul său, preşedintele Tomisului, Gheorghe Slabu. 

20 decembrie 2010

România, bronz continental!

Foto: www.ehf-euro.com
S-a tras cortina peste EURO 2010. La capătul unui turneu în care ne-a purtat de la extaz la agonie şi înapoi, echipa naţională a României a obţinut cea mai bună performanţă din istoria participării la marele festin continental: locul 3 şi, implicit, medaliile de bronz! După semifinala pierdută în faţa Suediei, fetele conduse de Radu Voina au reuşit să renască peste noapte şi să facă un joc excelent în finala pentru locurile 3-4, unde adversara s-a numit Danemarca. Învinse în grupe de către echipa gazdă şi având de înfruntat un public ostil, dar şi un arbitraj... cel puţin îngăduitor cu nordicele, româncele porneau cu şansa a doua în lupta pentru ultimul loc pe podium. Ca niciodată însă fetele noastre au strâns rândurile, iar România a arătat ca o adevarată echipă! Determinare, spirit de sacrificiu, forţă psihică de a trece peste momentele dificile şi, peste toate, un înger păzitor în poartă, pe numele său Talida Tolnai! Acestea au fost "secretele" unui succes ce va ramâne înscris în istoria de aur a sportului românesc. România a învins Danemarca, scor 16-15 (un rezultat ce vorbeşte de la sine despre încrâncenarea din teren!), şi urcă pe treapta a treia a podiumului Campionatelor Europene, rezultat ce reprezintă cea mai bună performanţă pentru România într-un sport de echipă, în ultimii cinci ani! O performanţă căreia i se adaugă desemnarea Cristinei Neagu în echipa ideală a turneului, pe postul de inter stânga, lidera echipei noastre obţinând şi titul de golgheter al competiţiei, cu 53 de reuşite. În fine, să amintim că bronzul european oferă echipei României şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2011 (3-18 decembrie, Brazilia).
Pro memoria, iată numele celor care au contribuit la această superbă performanţă: Paula Rădulescu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu - portari; Valentina Ardean Elisei, Roxana Han, Cristina Neagu, Adina Fiera, Aurelia Brădeanu, Mihaela Tivadar, Ada Moldovan, Oana Şoit, Melinda Geiger, Cristina Vărzaru, Magdalena Paraschiv, Ada Nechita, Ionela Stanca, Oana Manea şi Florina Chintoan - jucătoare. Radu Voina - selecţionar. Luminiţa Huţupan - antrenor secund. Narcisa Lecuşanu - director tehnic. Mariana Georgescu - medic. Victor Baciu şi Adrian Ionescu - kinoterapeuţi.
Felicitari!

17 decembrie 2010

Mihaela Smedescu, inclusă în lotul pentru semifinala cu Suedia

Nedorita accidentare a Paulei Ungureanu a lăsat echipa României într-un singur portar pentru ultimele două meciuri din Grupa Principală, cele cu Muntenegru şi Rusia. Deşi delegaţia tricoloră o mai avea la dispoziţie pe jucătoarea Tomisului, Mihaela Smedescu, conform regulamentului aceasta nu a putut fi inclusă pe lista de joc decât din semifinale. Din fericire pentru echipa noastră, Talida Tolnai şi-a demonstrat, la rândul său, clasa mondială, reuşind un meci de excepţie cu Muntenegru şi contribuind decisiv la victoria care a asigurat prezenţa României în semifinalele competiţiei.
Ieri, după disputarea ultimului meci din Grupa Principală, cel cu Rusia, Mihaela Smedescu a fost inclusă între cele 16 jucătoare cu drept de joc pentru ultimele două meciuri: semifinala cu Suedia şi, sperăm (!), finala pentru titlul continental. Tomitana va purta pe tricou acelaşi număr pe care îl poartă şi la echipa de club: 1! În vârstă de 24 de ani, Mihaela Smedescu a îmbrăcat de 20 de ori tricoul naţionalei României.

15 decembrie 2010

România s-a calificat în semifinalele Euro 2010!

Cristina Neagu şi-a reconfirmat clasa mondială, conducând echipa României către un loc în careul de aşi al EURO 2010 (foto: www.ehf-euro.com)
Echipa naţională feminină de handbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European, competiţie ce se desfăşoară în Danemarca şi Norvegia. După victoria obţinută în primul meci din grupa principală (31-22 cu Croaţia), fetele conduse de Radu Voina aveau nevoie de un rezultat pozitiv în cel de-al doilea joc, împotriva Muntenegrului, pentru a păstra şanse de calificare în semifinale. După o încleştare teribilă, în care Cristina Neagu a câştigat clar duelul său cu vedeta ex-iugoslavelor, Bojana Popovic, România s-a impus cu 23-21 (13-12).  Un rezultat care a scos Muntenegrul din cursa pentru un loc în careul de aşi al competiţiei şi  a făcut din confruntarea România - Rusia (programată joi) o veritabilă finală pentru un loc în semifinale. Ca niciodată însă, emoţiile suporterilor români n-au durat decât... încă trei ore! Spania, echipa care frângea speranţele româncelor la o medalie mondială, în urmă cu un an, avea să ofere fetelor noastre un cadou neaşteptat. Ibericele, care nu mai aveau nicio şansă de a accede în semifinale, au făcut un joc excelent contra Rusiei, admininstrând fetelor lui Trefilov o corecţie usturătoare: 30-22! A urmat victoria logică a Danemarcei, 31-19 cu Croaţia, şi echipa României are, matematic, certitudinea calificării în semifinale! Acumulând 6 puncte, fetele noastre nu mai pot pierde locul doi în grupa principală, însoţind gazdele daneze în penultimul act al festinului european. Mâine, când au loc ultimele trei meciuri din a doua grupă principală, România îşi va afla adversara din semifinala programată sâmbătă, la Herning (Danemarca), de la ora 15.30 (ora României). Neagu şi compania urmează să înfrunte, pentru accederea în finala competiţiei, câştigătoarea grupei principale II, cel mai probabil una dintre echipele Suediei sau Norvegiei. Suedezele joacă împotriva Ungariei şi, dacă vor câştiga, îşi asigură primul loc în grupă. În cazul unui alt rezultat, ar putea profita Norvegia, care porneşte cu prima şansă în disputa cu Olanda.
Prin calificarea în semifinale, România repetă cea mai bună performanţă la un Campionat European, după semifinala disputată în 2000, la Bucureşti.

UPDATE: România va întâlni Suedia în semifinalele EURO 2010!

13 decembrie 2010

Blogul "cstomisconstanta.blogspot.com", nominalizat la premiile Asociaţiei Jurnaliştilor de Sport din Constanţa!

Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Constanţa şi-a stabilit, în urma voturilor exprimate de către membrii săi, câştigătorii premiilor pentru cei mai buni jurnalişti de sport constănţeni pe anul 2010. La "Premiul New-Media", care se acordă pentru prima oară, blogul "cstomisconstanta.blogspot.com" a fost nominalizat printre cele mai bune saituri de sport constănţene. Premiul i-a revenit lui Gabriel Turcu, pentru saitul www.voleiromania.ro, urmat de Ciprian Mihai (www.academiahagi.ro) şi, la egalitate, Adrian Munteanu (www.sport365.ro) şi Paul Alexe (cstomisconstanta.blogspot.com).

Gata cu vacanţa! Tomis a reluat pregătirile!

În această dimineaţă, sub conducerea antrenorului Florin Cazan, Tomis Constanţa şi-a reluat pregătirile, în vederea abordării celei de-a două părţi a sezonului, constănţencele fiind angrenate pe două fronturi, Liga Naţională şi Cupa Cupelor. După două săptămâni de pauză, în care jucătoarele cu probleme medicale au urmat un program special de refacere, la primul antrenament efectuat la Sala Sporturilor au răspuns prezent 14 jucătoare, două lipsind motivat. Este vorba despre Mihaela Smedescu, aflată cu echipa naţională de senioare la turneul final al Campionatului European, dar şi de Ştefania Florea, convocată la o acţiune a lotului naţional de tineret. O plăcută surpriză a fost prezenţa antrenorului Ion Crăciun, actualul antrenor al HCM Constanţa, care a ţinut să fie alături de fete, dar şi de fostul său colaborator, Florin Cazan. "Mi-a fost greu să mă despart de aceste fete excepţionale, adevărate caractere şi, de câte ori programul îmi va permite, voi veni să le văd. Nu a fost uşor să iau decizia aceasta, dar am convingerea că viitorul acestei echipe va fi unul la fel de frumos", a declarat Ion Crăciun. La finele antrenamentului, la Sala Sporturilor, a venit şi preşedintele Gheorghe Slabu, care a avut o scurtă discuţie cu jucătoarele. "Avem promisiunea că mult aşteptatul sprijin al administraţiei publice locale se va materializa în următoarele zile. Acest lucru ne va da posibilitatea de a merge mai departe în acest sezon, la acelaşi nivel înalt de performanţă. Ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă, cu meciuri grele în Liga Naţională, dar şi cu examenul din Cupa Cupelor, unde vom întâlni un adversar de calibru, HC Rostov pe Don. Pentru a trece cu bine de această perioadă este nevoie de asigurarea unui climat optim, iar liniştea financiară contribuie în mod esenţial la acest lucru. Din păcate, posibilităţile mele de a finanţa echipa sunt reduse, iar fără sprijinul administraţiei publice locale, a Consiliului Judeţean şi al Primăriei, nu vom putea merge mai departe, existând pericolul ca echipa să dispară de pe scena handbalului românesc. Nutresc convingerea că nu se va ajunge aici, iar mult aşteptatul ajutor va veni la timp!", a spus Gheorghe Slabu. 
După antrenament, jucătoarele Tomisului au ciocnit un pahar de... suc în cinstea fizioterapeutului Nicolae Craiu, care şi-a aniversat ziua de naştere. La mulţi ani!

9 decembrie 2010

Mihaela Smedescu, desemnată handbalista anului 2010 la Constanţa!

Astăzi, la Restaurant Sport din Constanţa, în prezenţa conducătorilor structurilor sportive constănţene, a reprezentanţilor administraţiei publice locale şi ai mass-media, au fost desemnaţi cei mai buni sportivi constănţeni ai anului 2010. La capătul unui an în care Tomis Constanţa a revenit, după 25 de ani, pe podimul Ligii Naţionale, iar echipa este calificată în optimile de finală ale Cupei Cupelor, meritele handbalului feminin constănţean au fost recunoscute prin acordarea unor premii. Astfel, premiul pentru cea mai bună handbalistă constănţeană a anului 2010 i-a revenit internaţionalei Mihaela Smedescu, jucătoare aflată, chiar în această perioadă, în lotul cu care România atacă podiumul Campionatului European. "Evoluţiile sale în poarta Tomisului, dar şi prezenţa în lotul de bază al echipei naţionale o recomandă pe Mihaela Smedescu, deşi alegerea nu a fost uşoară, în lotul actual al echipei noastre fiind şi alte jucătoare care ar fi meritat, poate la fel de mult, acest onorant titlu", a declarat Paul Alexe, directorul sportiv al Tomisului. Dealtfel, alte trei jucătoare au fost nominalizate pentru acest titlu: Aneta Barcan, pentru evoluţiile sale la echipă şi pentru modul în care a ştiut să transmită din determinarea sa şi celorlalte colege ale sale, precum şi Cristina Zamfir şi Diana Druţu, ambele fiind componente ale echipei medaliată cu bronz în Liga Naţională,  dar şi, alături de Mihaela Smedescu, vicecampioane mondiale universitare în 2010. Deasemenea, CS Tomis Constanţa a fost nominalizată printre cele mai valoroase echipe constănţene ale anului 2010, echipa anului fiind desemnată, conform aşteptărilor, HCM Constanţa.

7 decembrie 2010

Hai România!

      Astăzi, echipa naţională de handbal a României debutează la turneul final al Campionatului European din Norvegia şi Danemarca. Prima adversară a fetelor antrenate de Radu Voina este echipa Spaniei, meciul contra ibericelor disputându-se cu începere de la ora 19.15 (ora României), la Aalborg şi în direct pe TVR 2. Jocul va fi condus de norvegiencele Kjersti Arntsen şi Ida Cecilie Gullaksen. Din aceiaşi grupă fac parte Danemarca şi Serbia, primele două clasate urmând să facă pasul în faza următoare a competiţiei, cea a grupelor principale. Fără nicio medalie în istoria participării la marele festin continental, România speră să spargă gheaţa şi să urce pe podiumul competiţiei. Din lotul deplasat în Danemarca, face parte şi componenta echipei Tomis, Mihaela Smedescu, dar şi constănţeanca Ionela Stanca, jucătoare ce activează în prezent la campioana Oltchim Rm.Vâlcea.
Ieri, clubul Tomis Constanţa a trimis un mesaj de încurajare pentru fetele noastre:
"Echipa naţională se află în faţa unui nou eveniment sportiv de anvergură, participarea la Campionatul European feminin de handbal, din Danemarca şi Norvegia. Aşa cum ne-aţi obişnuit, România se află printre marile naţiuni ale handbalului feminin european, iar aşteptările milioanelor de români care vor fi cu sufletul şi cu inima alături de voi, în faţa televizoarelor, sunt mari. Stă în puterea voastră, o generaţie cu adevărat de excepţie, să aduceţi bucuria în sufletul românilor şi, suntem convinşi, veţi face tot ceea ce vă stă în putere pentru a urca cât mai sus în ierarhia continentală!
În nenumărare rânduri aţi dat dovadă că alcătuiţi o echipă de elită, unită, formată din adevărate caractere şi care poate oferi un handbal încântător. Nutrim speranţa că veţi arăta acelaşi handbal de înaltă calitate şi în cele opt finale care stau în faţa voastră, în următoarele două săptmâni, iar la finele competiţiei întreaga lume a handbalului va vorbi la superlativ despre fetele de aur ale României!
      Clubul Sportiv Tomis Constanţa vă doreşte mult succes!"

3 decembrie 2010

Mihaela Smedescu, în lotul pentru EURO 2010

Selecţionerul Radu Voina a stabilit lotul de 17 jucătoare cu care România va aborda Campionatele Europene din Norvegia şi Danemarca, competiţie ce debutează pe 7 decembrie. Deşi nu a făcut parte din lotul cu care România a disputat ultimele meciuri de verificare, în Franţa şi Germania, Mihaela Smedescu se regăseşte pe lista jucătoarelor cu care România va încerca să urce pe podiumul continental. Jucătoarea Tomisului, în vârstă de 24 ani, va fi al treilea portar al delegaţiei noastre, alături de Paula Claudia Ungureanu şi Talida Tolnai.
Iată lotul României pentru CE 2010:
- Paul Ungureanu (30), Talida Tolnai (31) şi Mihaela Smedescu (24) - portari;
- Cristina Vărzaru (31), Magdalena Paraschiv (28), Valentina Elisei Ardean (28), Roxana Han (30), Oana Manea (25), Ionela Stanca (29), Florina Chintoan (25), Cristina Neagu (22), Aurelia Brădeanu (31), Melinda Geiger (23), Oana Şoit (29), Mihaela Tivadar (28), Adina Fiera (25), Ada Moldovan (27).
Selecţioner: Radu Voina. Antrenor secund: Luminiţa Dinu. Director tehnic: Narcisa Lecuşanu.
România face parte din Grupa A, alături de Spania, Danemarca şi Serbia, urmând să debuteze în competiţie marţi, 7 decembrie, de la ora 19.15 (ora României), în compania Spaniei. meciul va fi transmis în direct de TVR 2.

29 noiembrie 2010

Ion Crăciun, noul antrenor al HCM Constanţa!

Ion Crăciun
Şoc la Tomis Constanţa! Antrenorul Ion Crăciun (55 ani) părăseşte echipa cu care a cucerit bronzul ultimei ediţii de campionat, fiind prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, drept noul antrenor principal al campioanei HCM Constanţa! Rezultatele excelente obţinute la Tomis, dar şi faptul că HCM-ul nu traversează cea mai bună perioadă, par să fi stat la baza acestei mutări surprinzătoare. Ion Crăciun revine, astfel, la echipa pe care, în urmă cu 13 ani, o promova pe prima scenă a ţării (alături de profesorul Mihail Făgărăşan). "Plec de la Tomis cu regretul de a fi lăsat neterminat un lucru ce începuse bine. Trebuie să recunosc faptul că perioada petrecută la conducerea echipei feminine a Constanţei a reprezentat o perioadă în care m-am simţit mai bine ca nicăieri. Am avut şansa de a avea lângă mine nişte fete deosebite, adevărate caractere, care mi-au permis să-mi fac meseria aşa cum ştiu mai bine, iar rezultatele au răsplătit toată această muncă", a declarat noul antrenor al HCM-ului, pentru saitul nostru. "Sper ca problemele financiare ale Tomisului să se rezolve, comunitatea locală să-şi aplece atenţia şi asupra acestor fete, iar echipa să fie ajutată să rămână la acelaşi nivel de performanţă, indiferent de numele celui care îmi va continua munca", a mai spus Ion Crăciun. Vestea nu a avut darul de a-l surprinde pe preşedintele grupării tomitane, Gheorghe Slabu. "Ştiam că Ion Crăciun se află în atenţia conducerii HCM Constanţa, iar anunţul de astăzi vine să oficializeze revenirea sa în handbalul masculin. Pentru noi, Ion Crăciun a fost un antrenor deosebit, performanţele obţinute de echipă sub conducerea sa vorbesc de la sine. Sper ca trecerea sa la conducerea HCM-ului să fie de bun augur şi să ajute handbalul constănţean. În ceea ce ne priveşte, vom încerca să păstrăm acelaşi nivel de performanţă", a declarat preşedintele Tomisului. "Pentru tot ceea ce a realizat la Tomis şi pentru modul în care am colaborat, doresc să-i mulţumesc antrenorului Ion Crăciun. A ridicat ştacheta performanţei la un nivel înalt. Personal, regret plecarea sa de la echipă, dar, nu-i mai puţin adevărat, o astfel de ofertă, venită din partea  celei mai puternice echipe din handbalul masculin românesc, HCM Constanţa, e greu de refuzat!", a declarat, la rândul său, directorul sportiv al Tomisului, Paul Alexe. În zilele următoare, în urma discuţiilor pe care le va avea cu autorităţile locale, conducerea Tomisului va decide numele noului antrenor principal.

27 noiembrie 2010

Urmează perioada acumulărilor fizice

HC Rostov/Don se află, de astăzi, în cantonament în Ucraina, la Centrul Olimpic de la Alustha. Au făcut deplasarea 17 jucătoare, care se vor pregăti până pe 11 decembrie, antrenorul Serghei Belitsky urmând să pună accent pe readucerea elevelor sale la un nivel optim de pregătire fizică. Din lotul deplasat nu fac parte portarii Inna Suslina şi Galina Gabisova, care se pregătesc cu naţionala Rusiei pentru a participa la Campionatul European din Norvegia şi Danemarca (care debutează pe 7 decembrie). Rusia face parte din grupa B, alături de echipele Croaţiei, Muntenegrului şi Islandei.
De cealaltă parte, antrenorul Ion Crăciun le-a oferit o vacanţă de o săptămână jucătoarelor Tomisului, după care echipa va urca la munte, pentru un stagiu de pregătire montană. Până atunci, conducerea clubului constănţean face eforturi de a atrage lângă echipă unul sau mai mulţi sponsori, pentru a putea continua activitatea la acelaşi nivel de performanţă. Pentru moment, niciuna dintre jucătoarele Tomisului nu a fost convocată la lotul naţional, care va susţine două meciuri de verificare în Franţa. Primul este programat astăzi, contra Croaţiei (echipă calificată la C.E.), pentru ca mâine România să joace împotriva Franţei sau Suediei. Vor urma două meciuri cu Germania, pentru ca lotul pentru "europene" să fie anunţat pe 4 decembrie.România face parte din grupa A, alături de Spania, Danemarca şi Serbia.

25 noiembrie 2010

Serghei Belitsky: "Tomis nu ne va ierta erorile!"

Foto: www.rostovhandball.ru
Într-un articol apărut astăzi pe saitul oficial al grupării HC Rostov/Don, antrenorul Serghei Belitsky face o analiză a dublei disputate în turul al treilea al Cupei Cupelor, împotriva echipei italiene ASD HC Sassari. "Presa s-a grăbit să aprecieze echipa italiană drept <victimă sigură> sau <cea mai bună opţiune pentru noi>, iar acest lucru se poate observa dacă privim statistica celor două meciuri. Sigur, ne-am impus în Italia, iar acest lucru ne-a uşurat misiunea în meciul retur, când am putut da credit şi jucătoarelor mai tinere. Totuşi, sunt multe lucruri care ar trebui să ne dea de gândit şi să ne pună în alertă!", a declarat antrenorul rus.Referindu-se la confruntarea din faza optimilor de finală, Belitsky a tras un semnal de alarmă: "Sassari a fost un adversar bun pentru această fază a competiţiei şi ne-a oferit posibilitatea să observăm slăbiciunile pe care le avem în joc. Aceste slăbiciuni va trebui să le eliminăm, pentru că următorul nostru adversar, Tomis Constanţa, nu le va ierta!".

23 noiembrie 2010

Tomis Constanţa - HC Rostov/Don, în optimile Cupei Cupelor!

HC Rostov/Don - 2010/2011
Sorţii au decis! Tomis Constanţa va înfrunta, în optimile de finală ale Cupei Cupelor, puternica echipă rusă HC Rostov/Don! Primul meci este programat la Constanţa, pe 5/6 februarie 2011, returul fiind programat în oraşul de pe Don, o săptămână mai târziu. Reprezentanta unei şcoli de handbal ce nu are nevoie de prea multe referinţe, HC Rostov/Don traversează o perioadă excelentă în competiţia internă, situându-se pe locul doi, la un punct în spatele campioanei en-titre Dinamo Volgograd. Echipa este antrenată, din vara anului 2009, de Serghei Belitskiy şi are în componenţă o serie de jucătoare cu mare experienţă competiţională la nivel înalt, vedeta echipei fiind portarul Inna Suslina, triplă campioană mondială, în 2001, 2007 şi 2009, cu echipa Rusiei. Deasemenea, nu trebuie uitată nici fosta jucătoare a Oltchimului Rm.Vâlcea, Regina Shimkute, transferată în vara acestui an la echipa din oraşul aflat la 56 de kilometri de Marea de Azov. Iată lotul formaţiei ruse, pentru actuala ediţie a cupelor europene: Inna Suslina (31 ani), Galina Gabisova (26 ani), Renata Kayumova (19 ani) - portari; Olga Adzhiderskaya (28 ani), Ekaterina Artamonova (21 ani), Irina Astashova (19 ani), Ekaterina Koroleva (19 ani), Tatiana Lavrenyuk (21 ani), Daria Maslova (20 ani), Maia Petrova (28 ani, campioană mondială cu echipa Rusiei, în 2009), Irina Shybanova (Ukr, 32 ani), Regina Shymkute (Ukr, 26 ani), Tatiana Sidorova (21 ani), Lidia Skorikova (23 ani), Elena Slivinskaya (30 ani), Irina Svekolkina (24 ani), Oxana Svitanko (26 ani), Alexandra Sytnikova (26 ani), Natalia Vinyukova (21 ani), Marina Yartseva (21 ani, campioană mondială cu echipa Rusiei, în 2009), Ekaterina Yurina (26 ani), Elvira Zhitlova (32 ani), Alla Zhuykova (22 ani).
Triplă campioană a Rusiei, ultima oară în 1994, echipa de pe Don s-a clasat pe locul trei în ultima ediţie a campionatului intern. Cea mai importantă performanţă internaţională datează din 1990, când a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Anul trecut, la ultima participare în cupele europene, HC Rostov/Don a urcat până în sferturile de finală ale Cupei EHF.
În turul precedent, HC Rostov/Don a trecut de formaţia italiană ASD HC Sassari, cu o dublă victorie: 32-26 în deplasare, 35-31 pe teren propriu.

22 noiembrie 2010

Tomis îşi va cunoaşte viitoarea adversară din Cupa Cupelor

Marţi, la sediul Federaţiei Europene de Handbal (EHF) din Viena, este programată tragerea la sorţi a optimilor de finală din cadrul Cupei Cupelor, fază a competiţiei în care este prezentă şi echipa Tomis Constanţa. Conform www.eurohandball.com (saitul oficial al EHF), în această fază, celor 12 echipe calificate din turul al treilea li se adaugă cele patru formaţii clasate pe locurile trei în grupele Ligii Campionilor. Cele 16 echipe au fost împărţite în două urme valorice, Tomis Constanţa făcând parte din prima urmă. Chiar şi aşa, printre posibilele adversare ale echipei antrenate de Ion Crăciun, se numără grupări puternice, reprezentante ale celor mai puternice şcoli de handbal din Europa. Astfel, Tomis urmează să întâlnească, în dublă manşă (turul - 5/6 februarie 2011, returul - 12-13 februarie 2010), una dintre următoarele echipe: Locomotiva Zagreb (Croaţia), CB Mar Alicante (Spania, echipa fostei componente a Reminului Deva şi Selmontului Baia Mare, Laura Crăciun), Metz Handball (Franţa), Tertnes Bregen (Norvegia), FTC-Jogazdabank (Ungaria), Fram (Islanda), Rostov-Don (Rusia, la care activează ex-vâlceanca Regina Shimkute), ZRK "Knjaz Milos" (Serbia). "Oricare dintre aceste echipe reprezintă un adversar redutabil. Totuşi, sper ca sorţii să ne ofere o deplasare cât mai scurtă", a declarat Ion Crăciun, antrenorul formaţiei constănţene.
Tot mâine, are loc şi tragerea la sorţi a grupelor principale din Liga Campionilor, printre cele opt echipe calificate figurând şi Oltchim Rm.Vâlcea, campioana României şi finalista ultimei ediţii a competiţiei. În fine, în Cupa EHF, Dunărea Brăila a fost repartizată în grupa a doua valorică.

Tomis, în premieră în optimile Cupei Cupelor!

Handbalistele de la CS Tomis Constanţa au reuşit o nouă performanţă: calificarea în optimile de finală ale Cupei Cupelor, după o remiză şi o victorie clară în „dubla“ cu SAD Funchal Madeira. Fetele lui Crăciun speră ca aventura europeană să fie cât mai îndelungată!

După remiza (27-27) de la Funchal, din prima manşă a turului trei al Cupei Cupelor, handbalistele de la CS Tomis erau mari favorite în duelul cu SAD Madeira, iar calificarea în optimi se întrezărea la orizont. Socotelile s-au potrivit de minune, iar constănţencele şi-au îndeplinit acest prim obiectiv, câştigând într-o manieră autoritară returul cu portughezele. Meciul de ieri, de la Sala Sporturilor, a stat sub semnul echilibrului doar în primele patru minute, 2-2, după care gazdele s-au desprins la patru goluri, 6-2. Până la pauză, diferenţa a crescut, Tomisul beneficiind de forma foarte bună a portarului Mihaela Smedescu şi chiar a Ralucăi Avram, care a apărat o aruncare de la 7 metri într-un moment în care Constanţa mai avea doar patru jucătoare în teren. 14-8 a fost scorul la pauză, conform cu realitatea. Repriza a doua a început cu ratări uriaşe de ambele părţi, însă Tomisul şi-a reglat mai repede ţinta şi şi-a crescut avantajul la opt goluri, 21-13 (min. 46). Văzându-se cu sacii în căruţă, antrenorul Ion Crăciun a trimis în teren şi rezervele (din păcate, jucătoare inferior valoric titularelor), iar acest lucru s-a cunoscut imediat. Oaspetele s-au apropiat la 22-18 (min. 56), însă golurile marcate în final de Aneta Barcan şi Mihaela Pârâianu i-au scutit pe suporteri de orice emoţii. Trebuie spus că jocul a fost presărat cu destule durităţi, Renata Tavares (Madeira) şi Cristina Zamfir (Tomis) văzând cartonaşul roşu. Scor final, 24-18 pentru CS Tomis, care accede meritat în faza următoare a competiţiei şi aşteaptă cu încredere tragerea la sorţi a partidelor din optimi, eveniment programat mâine, la sediul EHF de la Viena. 
Pentru Constanţa, au înscris Cristina Zamfir, Aneta Barcan, Andreea Tâlvâc (câte 5), Loredana Mateescu (4), Nicoleta Rusu (3), Mihaela Pârâianu şi Diana Pătru (câte 1), în timp ce, la oaspete, principalele marcatoare au fost Juliana Sousa şi Ana Andrade (câte 4).

(Articol apărut în "Cuget Liber", sub semnătura lui Sorin Mihalache)

20 noiembrie 2010

Tomis solicită sprijinul publicului constănţean!

Duminică este o zi importantă pentru handbalistele de la CS Tomis. Constănţencele au nevoie de o victorie la orice scor în jocul cu SAD Funchal Madeira, situaţie în care s-ar califica în optimile de finală ale Cupei Cupelor. 

După remiza de săptămâna trecută, 27-27 în deplasare, în prima manşă a duelului cu SAD Funchal Madeira, din turul trei al Cupei Cupelor, CS Tomis Constanţa mai are de făcut un singur pas pentru a accede în optimi. Un succes, chiar şi la limită, ar propulsa formaţia antrenată de Ion Crăciun şi Florin Cazan spre optimi. „Ne-am dorit să ajungem în cupele europene, fetele au muncit foarte mult în returul campionatului trecut şi performanţele nu au întârziat să apară. Acum, într-un moment în care ne aflăm în faţa unei calificări în optimile Cupei Cupelor, a doua competiţie ca valoare după Liga Campionilor, trebuie să le asigurăm sportivelor condiţii mai bune de pregătire, dar să le şi motivăm. Madeira este o echipă cu experienţă pentru campionatul Portugaliei, dar nu cred că ne poate surprinde cu ceva. Sunt convins că fetele se vor mobiliza, vor face un joc bun şi se vor califica. De altfel, marea noastră dorinţă este să accedem în fazele superioare ale competiţiei, unde adversarele vor fi mult mai puternice”, a declarat, în conferinţa de presă organizată, vineri, la Sala Sporturilor, antrenorul Ion Crăciun.
Tehnicianul are ceva probleme de lot, Mihaela Pârâianu este incertă, iar Andreea Tâlvâc încă mai resimte dureri de spate. „Fac tot ceea ce îmi stă în puteri să mă refac complet până duminică. Ne aşteaptă un meci greu, ultimul pe 2010, şi ne dorim să-l câştigăm, printr-o mobilizare exemplară”, a declarat Andreea, completată de colega sa de echipă, Aneta Barcan: „Am descifrat jocul portughezelor, am trecut peste oboseala acumulată în ultimele două săptămâni, suntem pregătite să scoatem un rezultat foarte bun”.
Preşedintele CS Tomis, Gheorghe Slabu, a ţinut să le avertizeze pe jucătoarele sale, chiar dacă acestea sunt cotate drept favorite. „Pornim cu prima şansă, dar trebuie să avem grijă. Madeira este o echipă puternică, are în lot câteva jucătoare cu mare experienţă. Trebuie să tratăm adversara cu maximă seriozitate. Dorinţa de calificare a fetelor este foarte mare, îndeplinirea obiectivului le este la îndemână”, a spus preşedintele Slabu. 
Directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală, a declarat, vineri, în cadrul conferinţei de presă, că suporterii vor avea acces gratuit la partida pe care formaţia constănţeană o va susţine, duminică, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, cu SAD Funchal Madeira. „Am decis să lăsăm intrarea liberă la sală. Această hotărâre face parte din cadrul politicii clubului nostru, de a-i atrage pe constănţeni către handbalul feminin. Sperăm ca, la meciul nostru, să fie măcar atâţi spectatori câţi au fost la partida HCM-ului cu Sankt Petersburg, din Liga Campionilor. Dacă tribunele vor fi pline, şi evoluţia fetelor va fi pe măsură, sunt convins. Suportul publicului ne va ajuta mult să obţinem calificarea”, a declarat profesorul Bucovală.

(20 noiembrie 2010, Cuget Liber - Sorin Mihalache)

18 noiembrie 2010

Conferinţă de presă

Vineri, ora 15.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, va avea loc conferinţa de presă prilejuită de disputarea meciului retur din cadrul turului al III-lea al Cupei Cupelor, dintre Tomis Constanţa şi Madeira Andebol SAD (Portugalia). La conferinţă vor fi prezenţi membri ai conducerii clubului constănţean, unul dintre antrenorii echipei Tomis şi două dintre jucătoarele constănţene.

17 noiembrie 2010

Foto Album - Funchal, Madeira (noiembrie, 2010)

Raluca Avram
Fotografii realizate de Paul Alexe
Cristina Zamfir

Andreea Tîlvîc

Andreea Dincu, Alexandra Iovanescu şi... Atlanticul

Raluca Avram şi Aneta Barcan

Florin Cazan, Aneta Barcan şi Ion Crăciun.  


Andreea Tîlvîc şi Alexandra Iovanescu

Andreea Dincu, Mihaela Smedescu, Alexandra Iovanescu şi Mihaela Petrescu

Tomis Constanţa la Funchal

Ion Crăciun şi... o localnică

Tomis Constanţa

Loredana Mateescu, Nicu Craiu şi Mihaela Pîrîianu
Fotografii realizate de Paul Alexe

16 noiembrie 2010

Duarte Freitas: "Venim la Constanţa să ne jucăm şansa!"

La finele meciului dintre Madeira Andebol SAD şi Tomis Constanţa (27-27), prima manşă a turului trei din Cupa Cupelor, niciunul dintre antrenori nu era mulţumit de rezultat, dar considerau că rezultatul este echitabil. Tehnicianul gazdelor, Duarte Freitas, a recunoscut că a avut ocazia să urmărească mai multe dintre mediurile Tomisului din acest sezon, inclusiv cel de la Cluj. "Am urmărit echipa română, graţie transmisiunilor postului Digi Sport, reuşind astfel să desluşesc stilul de joc al Tomisului. Acest lucru cred că s-a văzut şi astăzi, când am reuşit să le surprindem pe românce în multe momente ale jocului". În privinţa faptului că echipa sa a condus pe final cu cinci goluri, dar nu a reuşit să câştige, antrenorul portughez a declarat: "Desigur, faptul că nu am câştigat un meci în care am condus, pe final, cu 25-20, are darul să ne lase o urmă de tristeţe. Totuşi, să nu uităm că, la rândul nostru, am revenit în joc, după ce româncele păreau să deţină controlul. Asta mă face să spun că rezultatul de egalitate este echitabil". Un rezultat ce pune Tomisul în postură de favorită la calificarea în optimi, dar care nu spulberă definitiv speranţele insularelor. "Am arătat un handbal competitiv astăzi. Pot spune că ne-am ridicat la nivelul experimentatei echipe române, iar acest lucru ne face să mergem cu încredere în România şi să ne jucăm şansa, de la egal la egal!", a mai spus Duarte Freitas.
La rândul său, Ion Crăciun părea să conştientizeze că echipa sa a dat singură cu piciorul şansei de a tranşa calificarea încă din tur, dar, pe de altă parte, ar fi putut să piardă la o diferenţă la care nici cel mai pesimis  suporter nu s-ar fi aşteptat. "Din păcate, nu am făcut un meci foarte bun. Am făcut greşeli cât pentru un sezon întreg, iar când teama unui rezultat nefavorabil ne-a făcut să jucăm la nivelul de care suntem capabili nu am avut continuitate. Am alternat momentele bune cu cele în care jucătoarele mele păreau că se află la un concurs de aruncări la poartă! Concluzionând, a fost un meci pe care trebuia să-l câştigăm la o diferenţă clară, dar pe care am fi putut să-l pierdem la o diferenţă care nu ne-ar fi onorat. Din acest punct de vedere, rezultatul este echitabil", a declarat antrenorul Tomisului. Fără a căuta o scuză pentru momentele modeste din jocul constănţencelor, Ion Crăciun a menţionat că oboseala şi-a pus amprenta pe evoluţia unor jucătoare de bază. "Programul încărcat din ultima săptămână, ce a cuprins meciurile grele cu Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj, precum şi drumul parcurs, 14 ore până la Cluj şi alte 20 până în Madeira, au lăsat urme. Mai grav este faptul că Mihaela Pîrîianu şi Andreea Tîlvîc s-au accidentat şi ne va fi greu să le recuperăm până la ora returului". Tomitanele au revenit acasă luni dimineaţă, după alte 26 de ore de mers cu avionul (Funchal - Lisabona - Budapesta) şi autocarul (Budapesta - Constanţa), iar marţi după-amiază au programat primul antrenament. "Am fost inspiraţi să programăm meciul duminică, pentru că avem o zi în plus pentru a pregăti returul. Acum avem înregistrarea jocului tur şi vom putea analiza jocul adversarelor noastre. Sper să le găsim slăbiciunile şi să le speculăm!", a mai spus Crăciun.
Partida retur dintre Tomis Constanţa şi Madeira Andebol SAD este programat duminică, la Sala Sporturilor din Constanţa, cu începere de la ora 11.00.

13 noiembrie 2010

Egal în Madeira, calificarea este mai aproape!

Foto: Aspress
Tomis a trăit periculos primul său meci în Cupa Cupelor! Avertizate de către antrenorul Ion Crăciun că nu trebuie să-şi subestimeze adversarele, constănţencele au intrat uşor relaxate (sau... doar obosite după meciurile şi drumurile din ultima săptămână?!), oferindu-le gazdelor un start lansat de meci: 3-0 (min.4). Îndemnate la calm de pe margine, tomitanele au preluat controlul şi conduceau cu 5-3, după primele 10 minute. Din păcate, greşelile nu s-au oprit, atât în apărare, dar mai ales în atac, astfel că gazdele au echilibrat disputa până la jumătatea reprizei. Totuşi, valoarea superioară a Tomisului se părea că va face diferenţa, oaspetele reuşind să se desprindă la trei goluri, 13-10 (min.25). A urmat o dublă eliminare, la Aneta Barcan şi, apoi, Cristina Zamfir (ambele decizii, justificate), conjunctură favorabilă de care insularele au profitat din plin, intrând la vestiare în avantaj: 14-13! Mai mult, în repriza a doua, sarabanda erorilor continuă în tabăra noastră, Tomisul o pierde şi pe Mihaela Pîrîianu (suspectă de ruptură musculară!), iar Madeira îşi urcă suporterii la nivelul extazului: 22-18 (min.44) şi 25-20 (min.49)!  Lucrurile păreau să  meargă din ce în ce mai rău, Andreea Tîlvîc acuzând şi ea o lovitură puternică la coapsă. Încurajate din tribune de un mic grup de suporteri români şi "biciuite" verbal de pe margine de către Ion Crăciun, constănţencele îşi revin din pumni şi recuperează punct cu punct. Finalul este interzis cardiacilor! La 27-27, cu 11 secunde înainte de final, Juliana Sousa (fosta jucătoare a Rulmentului Braşov) are golul victoriei în mână, însă trimite cu podeaua şi... în transversala porţii apărate de Raluca Avram, o aruncare de la 7 metri. Aneta Barcan recuperează, iar constănţencele au şansa unui ultim contraatac, însă gazdele se repliază rapid şi Andreea Tîlvîc este blocată, iar aruncarea de la 9 metri, din ultima secundă, lasă tabela neschimbată! Un rezultat de egalitate care are darul de a răsplăti consecvenţa şi ambiţia portughezelor, dar care oferă prima şansă de calificare în optimile Cupei Cupelor echipei noastre. Returul este programat duminica viitoare, la Sala Sporturilor din Constanţa, cu începere de la ora 11.00.

Tomis Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Smedescu 6 intervenţii, Avram 3, Petrescu - portari; Tîlvîc 6 goluri, Barcan 6, Zamfir 5, Rusu 3, Mateescu 3, Pîrîianu 2, Pătru 2, Pătuleanu, Cîrstea, Iovănescu, Dincu (prezentă la teren).

Madeira Andebol SAD (antrenor: Jose Franco): Gouveia, Ganau - portari; Aguiar 7, Sousa 6, Andrade 5, Tavares 3, Alves 3, Abreu 2, Andrade 1, Correia, Sabino, Silva, Goncalves, Franco.

Au arbitrat: Carla Van Dijk, Yvonne Wijtenburg (Olanda). Delegat EHF: Michel Dockwiller (Franta).
Spectatori: 500. Aruncari de la 7m: 4 (3) / 3 (3). Eliminari: 5 / 4.

12 noiembrie 2010

Vrăjiţi de Madeira...



20 de ore a durat călătoria de la Cluj, via Budapesta, via Lisabona, pentru a ajunge, în miez de noapte, pe frumoasa Insula Madeira. Dar a meritat fiecare minut! Jucătoarele Tomisului au uitat de amărăciunea înfrângerii de la Cluj şi, în această dimineaţa, au pornit să descopere fermecătorul Funchal, capitala Insulei Madeira, punctul de vest extrem al Uniunii Europene. Teritoriu autonom, aparţinând de Portugalia, Madeira a trecut cu un an în urmă prin momente de groază, pricinuite de inundaţii fără precedent. Astazi, nimic nu mai aminteşte de acele zile teribile, iar viaţa îşi urmează cursul normal. Oraşul trepidează sub "ocupaţia" turiştilor veniţi de peste mări şi ţări, iar efortul (financiar, în special!) este răsplătit de frumuseţea incredibilă a acestor locuri. Prezenţa navelor de croazieră reprezintă un simplu "fapt comun", chiar în aceste zile acostând aici una dintre navele de elită ale Companiei P&O, Aurora, un "pasager de lux" ce poate primii la bord 3500 de oaspeţi. Pe mulţi dintre aceştia (în general, britanici aflaţi la vârsta omătului la tâmple), i-am întâlnit colindând străzile înguste ale oraşului sau degustând specialităţile locale, pe terasele localurilor cochete, ce te îmbie să le treci pragul, la fiecare pas. De toate acestea au profitat şi constănţencele, care şi-au udat picioarele în apele calde ale Oceanului Atlantic şi s-au fotografiat în faţa yachtului "Vagrant", fosta ambarcaţiune a celebrilor The Beatles, transformată acum într-un micuţ restaurant plutitor. A urmat o vizită în piaţa oraşului, unde tomitanele s-au lasat seduse de simfonia culorilor din piaţa de fruncte, neezitând să "deguste" din oferta negustorilor locali, dar... numai atât, preţurile fiind destul de piperate (un kilogram de fructe putând ajunge la 20 de euro!). Din păcate, timpul s-a scurs foarte repede, chiar şi... tradiţionala repriza de shopping fiind sacrificată.
La ora la care aceste rânduri sunt redactate, fetele se pregătesc pentru antrenamentul oficial, programat în sala ce va găzdui mâine, de la ora 16.00 (ora locală, 18.00 în România).

Update: ora 21.20

Fetele au făcut cunoştinţă cu Pavilhao Gimnodesportivo Funchal, sala care va găzdui manşa tur a duelului dintre Madeira Andebol SAD şi Tomis Constanţa. În fapt, o sală de liceu, care poate primi în unica sa tribună aproximativ 800 de spectatori. "Probabil, nu vor fi mai mult de 400. Handbalul feminin nu-i prea atrage pe localnici, dar sperăm să vină mai mulţi pentru a vedea echipa dvs. despre care ştiim că este una dintre cele mai valoroase din România", ne-a mărturisit unul dintre oficialii clubului portughez. Printre spectatori, va fi prezent şi un grup de români, stabiliţi în Madeira, unul dintre aceştia venind să asiste la antrenamentul oficial al echipei noastre. "Din păcate, meciul nu a fost mediatizat mai deloc, iar eu am aflat de la un prieten portughez, care antrenează o echipă din insulă. Am sunat mai mulţi români şi ne vom strânge ca să le susţinem pe fete", ne-a spus compatriotul nostru, originar din Timişoara, dar stabilit la Funchal de 11 ani.
Antrenamentul a decurs bine, chiar dacă, aşa cum îi stă în fire, antrenorul Ion Crăciun le-a atras atenţia fetelor că sunt prea relaxate şi că meciul va fi greu. "Nu ştim prea multe despre echipa din Madeira. Din păcate, nu am reuşit să intram în posesia înregistrarii meciului pe care l-au disputat cu cipriotele de la SPE Strovolos, astfel că nu prea ştiim la ce să ne aşteptăm!", a declarat tehnicianul constănţean.


7 noiembrie 2010

Victorii şi pentru Madeira Andebol SAD

Adversara Tomisului din turul al III-lea al Cupei Cupelor, formaţia portugheză Madeira Andebol SAD, a obţinut o nouă victorie clară în campionat, impunându-se cu 55-15 în faţa celor de la Assomada, meci disputat sâmbătă seară, la Funchal. Astăzi, Madeira Andebol SAD a obţinut o nouă victorie, în cadrul etapei a IX-a din 1a Divisao, 25-23 cu Juventude Lis.

Tomis a topit Oţelul!

Tomis Constanţa - HC Oţelul Galaţi 29-20 (14-9)

Tomis Constanţa continuă seria evoluţiilor încântătoare şi a victoriilor categorice! Ultima victimă a fetelor antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan: HC Oţelul Galaţi, una dintre marile favorite la un loc pe podiumul Ligii Naţionale! Practic, meciul nu a avut istoric. Tomis şi-a surprins adversara încă din primele minute ale jocului, printr-o apărare agresivă şi exactă, care a "citit" cu precizie microscopică absolut toate schemele de atac ale gălăţencelor. Uşurinţa cu care tomitanele au dejucat acţiunile ofensive ale oaspetelor a turnat plumb în picioarele "oţelarelor", astfel că tabela arăta o diferenţă de cinci goluri încă din minutul 21 (8-3). O diferenţă care s-a păstrat până la pauză, crescând apoi, încet, dar sigur, până la proporţiile unei umilinţe de care Liviu Paraschiv şi elevele sale îşi vor aminti pentru multă vreme. În minutul 54, Tomis pusese deja 12 goluri între ea şi adversara sa (28-16), moment în care Ion Crăciun a trimis în teren toate jucătoarele de pe bancă, preferând să le odihnească pe cele care au dus greul acestui debut de sezon. Chiar şi aşa, gazdele au păstrat o diferenţă liniştitoare, primind, la final, "standing ovations" din partea caldului public constănţean, venit în număr mare pentru a susţine Tomisul.
În urma acestui rezultat, Tomis se menţine pe treapta a doua a clasamentului întrecerii interne, cu 13 puncte, la egalitate cu Universitatea Jolidon Cluj şi CSM Bucureşti. Următorul meci al Tomisului, ultimul în acest an în Liga Naţională, este programat miercuri, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport): Universitatea Cluj - Tomis Constanţa. 

Tomis Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Smedescu 11 intervenţii salvatoare, Petrescu 2, Borodi 1 - portari; Tîlvîc 11, Zamfir 6, Barcan 5, Mateescu 3, Rusu 2, Pătru 2, Pîrîianu, Pătuleanu, Iovănescu, Dincu, Cîrstea.
HC Oţelul Galaţi (antrenor: liviu Paraschiv): Blaga 4 intervenţii salvatoare, Bocăneală 1 - portari; Horjea-Branişte 5, Trandafir 2, Cioaric 2, Manda 2, Druţu 2, Tudor 1, Iacob 1, Curtean 1, Pavăl 1, Grigore 1, Gheorghe 1, Mărginean 1.
Au arbitrat: Adrian Barbu şi Sorin Nica (Piteşti).
Aruncări de la 7m: 8 - 6. Eliminări: 4 - 3. Spectatori: 900.

Ion Crăciun (antrenor Tomis Constanţa): "Este o victorie importantă, în faţa unui adversar puternic, de care ne-am temut. Cunoşteam bine echipa gălăţeană, care ne-a învins în meciurile de pregătire, însă fetele au evoluat cu ambiţie, determinare, iar unitatea apărării ne-a fost răsplătită printr-o victorie frumoasă. Mulţumim suporterilor, excepţionali şi de această dată!"
Liviu Paraschiv (antrenor HC Oţelul Galaţi): ,, Am fost de nerecunoscut azi, am ratat foarte mult şi pot spune că am făcu unul dintre cele mai slabe meciuri. Tomis a jucat mai bine, s-au apărat bine şi ne-au înscris multe goluri pe faza a doua. Noi am ratat şi 7 m şi pe contraatac. Asta e. Nu am ce să mai spun după un asemenea meci". (declaraţie pentru www.handbalvolei.ro)

6 noiembrie 2010

Liga Naţională (F) - rezultatele etapei a VIII-a

Ştiinţa Baia Mare - HCM Roman 27-24 (13-12)
SCM Craiova - HC Zalău 24-22 (11-13)
Rulmentul Braşov - CSM Bucureşti 34-39 (15-19)
Oltchim Rm.Vâlcea - Dunărea Brăila 38-21 (17-9)
Universitatea Reşiţa - Universitatea Jolidon Cluj 25-34 (13-15)
CSM Cetate Deva - HCM Buzău 34-31 (19-15)
Tomis Constanţa - HC Oţelul Galaţi 29-20 (14-9)

4 noiembrie 2010

Zamfir şi Smedescu, în lotul lărgit pentru C.E. din Norvegia şi Danemarca

Selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul lărgit, format din 28 de jucătoare, al echipei naţionale a României în vederea participării la turneul final al Campionatului European din Norvegia şi Danemarca, programat în luna decembrie. Printre jucătoarele dintre care se vor alege cele 17 cu care România va încerca să urce pe podiumul european, se numără şi jucătoarele Tomisului, Cristina Zamfir şi Mihaela Smedescu. Dealtfel, cele două au făcut parte şi din lotul cu care România s-a impus, săptămâna trecut, în Trofeul "Carpaţi". Printre nominalizate se mai află şi două jucătoare născute la Constanţa, Ionela Stanca (Oltchim Rm.Vâlcea) şi Carmen Florentina Cartaş (Cetate Deva).

2 noiembrie 2010

EHF a schimbat observatorul meciului de la Constanţa

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat astăzi schimbarea observatorului de la meciul retur dintre Tomis Constanţa şi Madeira Andebol SAD, din turul al treilea al Cupei Cupelor. Acesta va fi israelianul Itzhak Hart, cel care îl înlocuieşte pe rusul Viktor Poladenko. Acesta din urmă s-a recuzat, deoarece trebuie să participe la Adunarea generală a Comitetului Olimpic Rus, al cărui membru este. Meciul retur dintre Tomis Constanţa şi Madeira Andebol SAD este programat duminică, 21 noiembrie, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, urmând a fi arbitrat de o brigadă greacă, formată din Konstantinos Katsikis şi Michalis Michailidis. 

31 octombrie 2010

Madeira Andebol SAD, victorie pe terenul campioanei!

Viitoarea adversară a Tomisului din Cupa Cupelor, formaţia portugheză Madeira Andebol SAD, a câştigat în această după-amiază derbyul campionatului lusitan de handbal feminin, impunându-se cu 24-22 pe terenul campioanei Gil Eanes de Lagos. După şapte etape, Madeira Andebol SAD conduce în clasamentul primei divizii, având număr maxim de puncte, 14. Dealtfel, echipa din Funchal este neînvinsă în actualul sezon, celor şapte victorii din întrecerea internă adăugându-li-se cele două obţinute în turul doi al Cupei Cupelor, în faţa echipei cipriote SPE Strovolos.

România s-a impus în Trofeul "Carpaţi"

Naţionala feminină a României a câştigat, conform aşteptărilor, ediţia a 43-a a Trofeului "Carpaţi", competiţie desfăşurată la Drobeta Tr.Severin. Fetele antrenate de Radu Voina au dispus, în cele trei meciuri disputate, de naţionalele Macedoniei (37-24), Poloniei (32-24) şi Ucrainei (35-27). Chiar dacă adversarele s-au dovedit a fi de factură modestă, competiţia a oferit selecţionerului român şansa de a vedea la lucru mai multe jucătoare susceptibile de a face pasul de la speranţă la certitudine pentru echipa naţională. Printre acestea s-au numărat şi jucătoarele Tomisului Cristina Zamfir şi Mihaela Smedescu, ambele confirmând încrederea acordată.

30 octombrie 2010

Insula Madeira - Grădinile Domnului

Insula Madeira (în traducere, “madeira” înseamnă “lemn”) este parte a Insulelor Sălbatice (Ilhas Selvagens), care, alături de Insulele Capului Verde, Azore şi Canare alcătuiesc Macaronesia, un lanţ de insule vulcanice din Oceanul Atlantic. Din punct de vedere administrativ, Madeira este parte a Regiunii Autonome Madeira (Portugalia), constituindu-se într-o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene. Conform unor informaţii culese de pe Wikipedia, Insulele erau cunoscute în trecut sub numele de Al Aghnam (“Insulele animalelor mici”). În urma unei furtuni, în 1418, aici au ajuns navigatorii portughezi João Gonçalves Zarco şi Tristão Vaz Teixeira. Insula cea mare, ce poartă acest nume, era iniţial acoperită de păduri seculare, care au fost defrişate şi arse, pentru a face loc plantaţiilor şi culturilor de cereale. Gonçalves, care a pus bazele oraşului-port Funchal, este înmormântat în catedrala Santa Clara din acelaşi oraş. Cristofor Columb a locuit pe insula Porto Santo timp de 12 ani, înainte de a pleca în călătoriile sale istorice peste ocean.
Principalul oraş al insulei Madeira este Funchal. Pe vremuri, aşezarea a reprezentat pentru Portugalia ceea ce Gibraltarul reprezenta pentru Imperiul Britanic. Capitală a Madeirei mai bine de cinci secole, Funchal este situat într-un amfiteatru natural, ce urcă de la nivelul mării, în zona portului, până la 1200 de metri, cu locuri de belvedere ce oferă localnicilor şi turiştilor o vedere superbă. În prezent, oraşul reprezintă a doua mare aglomeraţie urbană aparţinând Portugaliei (după Lisabona), un oraş cosmopolit, cu numeroase puncte de atracţie. Portul este, fără doar şi poate, cel mai aglomerat loc de pe insulă, navele de croazieră şi yachturile cele mai luxoase reprezentând prezenţe obişnuite printre bărcile pescăreşti ale localnicilor. Din zona veche a oraşului, mai precis din Parcul Almirante Reis, se poate urca cu telegondola până la Monte Palace Tropical Garden. O călătorie plăcută, de aproape 3200 de metri (600 metri – diferenţă de nivel), care vă va încânta ochii pe toată durata sa, recompensa finală fiind panorama de la punctul terminus.
“Porto Moniz” este un tur turistic care ajunge în câteva dintre cele mai interesante locuri de pe Insula Madeira! Prima destinaţie, micul sat pescăresc Câmara de Lobos, oraşel situat la cinci kilometri de Funchal, pe coasta sudică a insulei, excelent popas pentru amatorii de fotografii. Frumuseţea locurilor l-a atras pe Sir Winston Churchill, care şi-a petrecut aici o vacanţă, în ianuarie 1950 (când încă îşi scria celebrele “Memorii”), prilej cu care a şi pictat spectaculosul golf . În zilele noastre, la umbra vilei ce l-a avut oaspete, câţiva bătrâni îşi petrec timpul jucând cărţi… Nu departe de acest loc, se coboară pe o scară pietruită şi, urmând şoseaua şerpuită se ajunge în faţă monumentului închinat simbolului acestui mic orăşel: leul de mare! Nu putem rata băutura locală, un amestec de suc de lămâie, miere şi alcool rafinat din trestie de zahăr. Poncha, cum îi spun localnicii, se găseşte la numeroasele taverne din zonă şi are un gust plăcut, dulce-acrişor.
Lăsând în urmă numeroase viluţe cochete, înşirate pe marginea şoselei ce urcă şerpuit, ajungem la Cabo Girão. La 589 de metri deasupra nivelului mării, se spune că este a două stâncă marină din Europa, ca înălţime, însă… părerile sunt împărţite! Priveliştea este, însă, absolut fabuloasă şi lasă o amintire ce cu greu poate fi uitată. Superb! Amatorii de suveniruri pot fi siguri că nu vor pleca cu mâna goală, locul fiind populat cu numeroşi vânzători ambulanţi şi fotografi, ce oferă “amintiri la minut”. Nu departe de această terasă, merită văzută Capela de Nossa Senhora de Fatima (Sanctuarul Fecioarei de la Fatima), înălţată în 1974, pe locul uneia mai mici, construită în 1931.
Următoarea oprire: “Ribeira Brava” (în traducere: fluxul sălbatic). Situat pe coasta de sud-vest, Ribeira Brava reprezintă una dintre primele parohii ale locului, micuţul orăşel fiind locuit încă de timpuriu în istoria insulei. Pe faleză, ne atrag atenţia culegătorii de scoici, care traversează plaja purtând pe umeri coşuri ce par uriaşe. În prezent, pe lângă biserica albă ce domină central oraşului, turiştii pot alege între numeroasele cafenele şi magazine ce populează străduţele înguste. Următorul punct al turului, Porto Moniz. Până acolo, drumul urcă la fel de şerpuit, către platoul Paul da Serra (1400 m), temperatura scade brusc şi, uneori, apare ceaţa. Se spune că în zilele senine, de pe acest platou se poate vedea Marea Nordului.  Trecem fără oprire de cel mai înalt punct al platoului şi, pe coborâre, lucrurile revin în scurt timp la normal. Mai este timp pentru un popas foto, undeva deasupra oraşelului, deranjând siesta micilor şopârle ce par că lenevesc fără teamă pe pietrele încălzite de soare. Panorama este, fără doar şi poate, tulburătoare…
Porto Moniz. Orăşelul situat în cel mai nord-vestic punct al insulei şi celebru pentru băile sale vulcanice. Se spune că numele oraşului vine de la Francisco Moniz, care a fost căsătorit cu una dintre fiicele Ducelui Gonçalves Zarco, descoperitorul insulei Madeira. Pentru cei care au de gând să petreacă mai mult timp pe insulă, Porto Moniz ar trebui să fie o destinaţie de cel puţin două-trei zile. Locul este faimos pentru bazinele sale vulcanice, locul favorit de îmbăiere al localnicilor şi turiştilor. Înconjurat de roci de lavă, cu forme bizare, Porto Moniz oferă vizitatorilor săi o promenadă spectaculoasă, cu numeroase locuri în care puteţi servi prânzul sau… doar cafeaua, admirând apele cristaline ale Oceanului. Într-un astfel de loc, mai precis pe terasa Restaurantului “Orca”, se poate savura o delicioasă (şi nu foarte scumpă…) masă tradiţională, cu fructe de mare şi o serie de specialităţi locale, preparate din peşte.
Pentru revenirea în Funchal, urmăm coasta nordică a insulei, un drum spectaculos, cu munţii în stânga şi Atlanticul în dreapta, cu numeroase cascade ce se prăval de la mare înâlţime către albastrul Oceanului. Drumul ne poartă apoi către inima insulei, spre Ecumeada, tunelul în lungime de 3,1 km, inaugurat în anul 2000 şi care leagă nordul de sudul Madeirei.
(http://paulalexe.wordpress.com)

Deasemenea, vezi şi:


29 octombrie 2010

Turul în Madeira, returul la Constanţa

Meciurile din cadrul turului III al Cupei Cupelor, dintre Madeira Andebol SAD şi Tomis Constanţa, se vor disputa aşa cum s-a stabilit prin tragere la sorţi: turul la Funchal, iar returul la Constanţa. După mai multe runde de negocieri între conducerile celor două cluburi, s-a ajuns la varianta iniţială, niciuna dintre grupări nedorind să dispute ambele meciuri pe terenul adversarei. "Noi am propus să se joace la Constanţa, urmând a asigura toate cheltuielile aferente deplasării echipei portugheze în România, însă ne-au comunicat că nu pot accepta oferta noastră, deoarece au o înţelegere cu guvernul local, care este unul dintre sponsorii principali, de a juca în faţa propriilor suporteri, pentru a promova handbalul", ne-a declarat preşedintele Gheorghe Slabu. "În aceiaşi măsură, ne-am gândit şi noi la suporterii Tomisului, la publicul constănţean, şi nedorind să periclităm şansele de calificare în faza următoare a competiţiei am refuzat, la rândul nostru, propunerea de a juca ambele meciuri în deplasare", a mai spus oficialul constănţean.
Meciul tur se va disputa pe data de 13 noiembrie, de la ora 16.00 (ora locală), la Funchal, iar returul o săptămână mai târziu, pe 21 noiembrie, ora 11.00, la Constanţa.

27 octombrie 2010

Brigăzi din Olanda şi Grecia la meciurile din Cupa Cupelor

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat, în urmă cu puţin timp, componenţa brigăzilor de arbitri ce vor oficia în dubla manşă a confruntării dintre Madeira Andebol SAD şi Tomis Constanţa, din turul al treilea al Cupei Cupelor. Astfel, la meciul tur, programat pe 13 noiembrie, la Funchal, forul european a desemnat o brigadă din Olanda, formată din Carla Van Dijk şi Yvonne Wijtenburg, observator fiind francezul Michel Dockwiller. Pentru jocul retur, programat o săptămână mai târziu, la Constanţa, au fost desemnaţi să conducă grecii Konstantinos Katsikis şi Michalis Michailidis, observator EHF fiind rusul Viktor Poladenko. 
Totuşi, în funcţie de negocierile purtate la această ora de conducerile celor două cluburi, pot interveni modificări, Tomis propunând ca ambele jocuri să se dispute la Constanţa, o propunere similară, în sensul ca ambele jocuri să se dispute la Funchal, venind din partea grupării portugheze.

24 octombrie 2010

Tomis s-a impus greu la Reşiţa şi se menţine pe locul doi

Tomis Constanţa şi-a mai trecut în cont două puncte importante, reuşind să obţină o victorie previzibilă pe terenul ultimei clasate, Universitatea Reşiţa. Fără puncte după primele şase etape, gazdele au reuşit cel mai bun joc din actuala ediţie de campionat, fiind foarte aproape de a realiza surpriza. Începutul de meci le-a aparţinut reşiţencelor, care s-au instalat la conducere pe fondul excelentei prestaţii avute de tânăra portariţă Bianca Anghelescu. Elevele lui Florentin Pera conduceau cu 11-7, după primele 25 de minute, însă la pauză diferenţa s-a redus la doar un gol, 11-10, constănţencele amintindu-şi că reprezintă, totuşi, "bronzul" ultimei ediţii de campionat. "Am început mai greu, însă, încet-încet, ne-am revenit, iar în repriza a doua ne-am aflat în permanenţă la conducere, Reşiţa angajându-se într-o permanentă cursă de urmărire", a povestit secundul Tomisului, Florin Cazan. O cursă de urmărire ce ar fi putut să le aducă măcar un punct, însă , în ultimele minute, Garipova şi Roiban nu au reuşit să o învingă pe Smedescu, iar Tomisul s-a desprins de la 23-23 la 25-23, acesta fiind şi scorul final. "Chiar dacă am jucat împotriva ultimei clasate, a fost un meci disputat şi mă bucur pentru victorie, pentru că sunt două puncte muncite", a declarat, la rândul său, antrenorul Ion Crăciun. 
În urma acestei victorii, Tomis Constanţa acumulează 11 puncte şi îşi păstrează poziţia a doua în clasamentul Ligii Naţionale, la un punct în spatele campioanei Oltchim (care are un meci mai puţin disputat) şi la egalitate cu Universitatea Jolidon Cluj şi CSM Bucureşti. În etapa următoare, Tomis va evolua în faţa propriilor suporteri, urmând a întâlni pe Oţelul Galaţi (duminică, 7 noiembrie). Până atunci, campionatul este întrerupt, pentru a permite echipei naţionale să participe la Trofeul "Carpaţi" (29-31 octombrie, la Tr.Severin). Din lotul selecţionat de Radu Voina, vor face parte şi jucătoarele Tomisului, Cristina Zamfir şi Mihaela Smedescu.

Tomis Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Smedescu, Borodi, Petrescu - portari; Zamfir 6, Rusu 6, Tîlvîc 4, Mateescu 4,  Barcan 3, Pătru 2, Pîrîianu, Pătuleanu, Cîrstea.
Universitatea Reşiţa (antrenor: Florentin Pera): Anghelescu 1, Vişan - portari; Garipova 6, Duţă 4, Borbely 3, Iancu 3, Calu 2, Roiban 2, Cricleviţ 1, Bârz 1, Neag, Lazăr.
Au arbitrat: Ştefan Hendrea şi Ionuţ Marta (Baia Mare).

Tomis va întâlni Madeira Andebol SAD în Cupa Cupelor

Este oficial: Tomis Constanţa şi Madeira Andebol SAD (Por) se vor confrunta în turul al treilea al Cupei Cupelor. Sâmbătă, în manşa retur a turului secund, portughezele s-au impus şi pe terenul echipei cipriote SPE Strovolos, cu scorul de 33-26 (17-13), după ce în tur câştigaseră cu 30-19. Conform saitului grupării cipriote, disputa de la Larnaca a fost ceva mai echilibrată decât cea din primul joc, însă valoarea superioară a echipei oaspete şi-a spus până la final cuvântul, Madeira Andebol SAD obţinând calificarea cu scorul general de 63-45.
Meciurile din turul al treilea al Cupei Cupelor sunt programate a se disputa pe 13/14 noiembrie, respectiv 20/21 noiembrie 2010. Conform tragerii la sorţi, turul ar urma să se desfăşoare pe terenul echipei portugheze, iar returul la Constanţa. Conducerea Tomisului a luat deja legătura cu gruparea din Funchal, propunând ca ambele meciuri să se dispute la Constanţa, un răspuns fiind aşteptat în următoarele zile.

Liga Naţională (F) - rezultatele etapei a VII-a

Universitatea Reşiţa - Tomis Constanţa 23-25 (11-10)
Universitatea Jolidon Cluj - CSM Cetate Devatrans 34-24 (13-9)
HC Dunărea Brăila - Rulmentul Braşov 25-23 (12-10)
CSM Bucureşti - SCM Craiova 37-31 (19-14)
HC Zalău - HCM Ştiinţa Baia Mare 33-24 (16-10)
HCM Roman - Oţelul Galaţi 24-23 (13-14)
HCM Buzău - Oltchim Rm.Vâlcea 19-34 (8-14)

19 octombrie 2010

Ştefania Florea a semnat cu Tomis

Internaţionala de tineret Ştefania Florea va evolua în acest sezon la Tomis Constanţa. Aflată în probe timp de o săptămână, tânăra jucătoare de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm.Vâlcea l-a convins pe antrenorul Ion Crăciun şi a semnat un contract până la terminarea actualului an competiţional, Tomis urmând a avea, în vară, drept de pre-opţiune pentru un nou contract. Ştefania Florea a început handbalul la LPS Iaşi, sub îndrumarea antrenoarei Lenuţa Lupan, fiind recomandată la Tomis de către antrenorul său de la lotul naţional de tineret, constănţeanul Dumitru Muşi. În vârstă de 18 ani, Florea are 1,71m înălţime şi 57 kilograme, este jucătoare de mâna stângă şi evoluează pe postul de extremă dreapta.

18 octombrie 2010

Zamfir şi Smedescu convocate la naţională pentru Trofeul Carpaţi

Două dintre componentele de bază ale Tomisului, Cristina Zamfir şi Mihaela Smedescu, au fost convocate la echipa naţională şi vor face parte din lotul cu care România abordează Trofeul Carpaţi, competiţie ce se va desfăşura la Turnu Severin, între 29 şi 31 octombrie. Evoluţiile constant bune avute în acest debut de sezon sub culorile echipei de la malul mării le-au adus pe cele două în atenţia selecţionerului Radu Voina. Lotul se va reuni în oraşul de pe Dunăre, pe 26 octombrie, alături de reprezentativa României urmând să participe la Trofeul Carpaţi echipele Macedoniei, Poloniei şi Ucrainei.

17 octombrie 2010

Tomis, mai aproape de Madeira!

Sâmbătă, în primul meci a turului doi din Cupa Cupelor, la Funchal (Madeira), gazdele de la SAD au învins categoric SPE Strovolos, scor 30-19 (16-9), luând o importantă opţiune pentru calificarea în turul al treilea, acolo unde, învingătoarea din dubla manşă, va da piept cu Tomis Constanţa. Conform saitului oficial al grupării cipriote, oaspetele nu au rezistat decât în primele zece minute, apoi portughezele au speculat numeroasele greşeli din defensiva echipei antrenate de românul Gabriel Bircină şi s-au impus la o diferenţă ce pare a fi rezolvat calificarea. De la învingătoare, principala marcatoare a fost Renata Tavares, autoare a 8 goluri, în timp ce de la învinse cea mai bună jucătoare a fost românca Ana Maria Bircină, cu 9 reuşite.
Returul este programat sâmbăta viitoare, de la ora 18.00, la Strovolos.