|
Ion Crăciun |
Şoc la Tomis Constanţa! Antrenorul Ion Crăciun (55 ani) părăseşte echipa cu care a cucerit bronzul ultimei ediţii de campionat, fiind prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, drept noul antrenor principal al campioanei HCM Constanţa! Rezultatele excelente obţinute la Tomis, dar şi faptul că HCM-ul nu traversează cea mai bună perioadă, par să fi stat la baza acestei mutări surprinzătoare. Ion Crăciun revine, astfel, la echipa pe care, în urmă cu 13 ani, o promova pe prima scenă a ţării (alături de profesorul Mihail Făgărăşan).
"Plec de la Tomis cu regretul de a fi lăsat neterminat un lucru ce începuse bine. Trebuie să recunosc faptul că perioada petrecută la conducerea echipei feminine a Constanţei a reprezentat o perioadă în care m-am simţit mai bine ca nicăieri. Am avut şansa de a avea lângă mine nişte fete deosebite, adevărate caractere, care mi-au permis să-mi fac meseria aşa cum ştiu mai bine, iar rezultatele au răsplătit toată această muncă", a declarat noul antrenor al HCM-ului, pentru saitul nostru.
"Sper ca problemele financiare ale Tomisului să se rezolve, comunitatea locală să-şi aplece atenţia şi asupra acestor fete, iar echipa să fie ajutată să rămână la acelaşi nivel de performanţă, indiferent de numele celui care îmi va continua munca", a mai spus Ion Crăciun. Vestea nu a avut darul de a-l surprinde pe preşedintele grupării tomitane, Gheorghe Slabu.
"Ştiam că Ion Crăciun se află în atenţia conducerii HCM Constanţa, iar anunţul de astăzi vine să oficializeze revenirea sa în handbalul masculin. Pentru noi, Ion Crăciun a fost un antrenor deosebit, performanţele obţinute de echipă sub conducerea sa vorbesc de la sine. Sper ca trecerea sa la conducerea HCM-ului să fie de bun augur şi să ajute handbalul constănţean. În ceea ce ne priveşte, vom încerca să păstrăm acelaşi nivel de performanţă", a declarat preşedintele Tomisului.
"Pentru tot ceea ce a realizat la Tomis şi pentru modul în care am colaborat, doresc să-i mulţumesc antrenorului Ion Crăciun. A ridicat ştacheta performanţei la un nivel înalt. Personal, regret plecarea sa de la echipă, dar, nu-i mai puţin adevărat, o astfel de ofertă, venită din partea celei mai puternice echipe din handbalul masculin românesc, HCM Constanţa, e greu de refuzat!", a declarat, la rândul său, directorul sportiv al Tomisului, Paul Alexe. În zilele următoare, în urma discuţiilor pe care le va avea cu autorităţile locale, conducerea Tomisului va decide numele noului antrenor principal.
Bun, si acum noi (adica TOMIS) ce facem...?
RăspundețiȘtergereTocmai cind echipa mergea bine, incepuse sa aiba un stil de joc propriu si performant si aveam perspective bune pentru viitor...
Cine va fi noul antrenor ? Oricine ar fi, sper sa continue pe aceeasi linie, fiindca eu cred ca ar fi o problema sa se schimbe stilul de joc al echipei tocmai cind acesta dadea roade si aparusera si rezultatele...