HC Rostov/Don - 2010/2011 |
Sorţii au decis! Tomis Constanţa va înfrunta, în optimile de finală ale Cupei Cupelor, puternica echipă rusă HC Rostov/Don! Primul meci este programat la Constanţa, pe 5/6 februarie 2011, returul fiind programat în oraşul de pe Don, o săptămână mai târziu. Reprezentanta unei şcoli de handbal ce nu are nevoie de prea multe referinţe, HC Rostov/Don traversează o perioadă excelentă în competiţia internă, situându-se pe locul doi, la un punct în spatele campioanei en-titre Dinamo Volgograd. Echipa este antrenată, din vara anului 2009, de Serghei Belitskiy şi are în componenţă o serie de jucătoare cu mare experienţă competiţională la nivel înalt, vedeta echipei fiind portarul Inna Suslina, triplă campioană mondială, în 2001, 2007 şi 2009, cu echipa Rusiei. Deasemenea, nu trebuie uitată nici fosta jucătoare a Oltchimului Rm.Vâlcea, Regina Shimkute, transferată în vara acestui an la echipa din oraşul aflat la 56 de kilometri de Marea de Azov. Iată lotul formaţiei ruse, pentru actuala ediţie a cupelor europene: Inna Suslina (31 ani), Galina Gabisova (26 ani), Renata Kayumova (19 ani) - portari; Olga Adzhiderskaya (28 ani), Ekaterina Artamonova (21 ani), Irina Astashova (19 ani), Ekaterina Koroleva (19 ani), Tatiana Lavrenyuk (21 ani), Daria Maslova (20 ani), Maia Petrova (28 ani, campioană mondială cu echipa Rusiei, în 2009), Irina Shybanova (Ukr, 32 ani), Regina Shymkute (Ukr, 26 ani), Tatiana Sidorova (21 ani), Lidia Skorikova (23 ani), Elena Slivinskaya (30 ani), Irina Svekolkina (24 ani), Oxana Svitanko (26 ani), Alexandra Sytnikova (26 ani), Natalia Vinyukova (21 ani), Marina Yartseva (21 ani, campioană mondială cu echipa Rusiei, în 2009), Ekaterina Yurina (26 ani), Elvira Zhitlova (32 ani), Alla Zhuykova (22 ani).
Triplă campioană a Rusiei, ultima oară în 1994, echipa de pe Don s-a clasat pe locul trei în ultima ediţie a campionatului intern. Cea mai importantă performanţă internaţională datează din 1990, când a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Anul trecut, la ultima participare în cupele europene, HC Rostov/Don a urcat până în sferturile de finală ale Cupei EHF.
În turul precedent, HC Rostov/Don a trecut de formaţia italiană ASD HC Sassari, cu o dublă victorie: 32-26 în deplasare, 35-31 pe teren propriu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu