Duminică, 10 aprilie 2011, într-un meci din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii Naţionale feminine de handbal, Tomis Constanţa are cea mai lungă deplasare din acest campionat, fetele antrenate de Mihaela Pîrîianu urmând să joace la Baia Mare, în compania echipei locale HCM Ştiinţa. Astăzi, Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat cuplurile care vor conduce meciurile etapei, disputa de la Baia Mare fiind încredinţată bucureştencelor Ana Maria Duţă şi Diana Florescu, arbitre internaţionale. Meciul este programat de la ora 11.00, în sala de sport a Şcolii Generale nr.5, Sala Polivalentă din Baia Mare fiind ocupată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu