4 ianuarie 2011

Meciul cu HCM Ştiinţa Baia Mare, transmis în direct de Digi Sport

Primul meci oficial al Tomisului în 2011 se va disputa duminică, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, urmând a fi transmis în direct de Digi Sport. Adversara fetelor antrenate de Ion Puşcaşu va fi HCM Ştiinţa Baia Mare (locul 8, 8p), jocul contând pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale. Pentru această confruntare, Federaţia Română de Handbal a desemnat unul dintre cele mai valoroase cupluri de arbitri din ţară, format din buzoienii Vasile Pavel şi Marian State. Intrarea la meci este liberă, constănţencele contând pentru această importantă confruntare pe sprijinul cât mai consistent al propriilor suporteri.

3 ianuarie 2011

Florin Cazan a renunţat! Ion Puşcaşu este noul antrenor al Tomisului!

Şoc la primul antrenament al Tomisului din 2011! După doar trei săptămâni petrecute la conducerea Tomisului, antrenorul Florin Cazan a anunţat că renunţă la conducerea echipei de la malul mării! Tânărul antrenor constănţean a dorit să vină în faţa jucătoarelor pentru a-şi explica decizia. "Îmi pare rău că trebuie să iau această decizie, însă am fost condiţionat să aleg între postul de profesor de la Universitatea "Ovidius" şi cel de antrenor. În condiţiile în care la echipă nimic nu este clar, iar viitorul este incert, am ales să rămân la catedră", le-a spus Cazan. Vestea le-a bulversat pe tomitane, care nu înţeleg de ce toată lumea pleacă de lângă această echipă. "Mai întâi, ne-a lăsat domnul Crăciun, acum pleacă şi Florin Cazan... Nici nu ştim ce să mai spunem. Păcat că nimeni nu vrea să lucreze cu noi...", a constatat, cu amărăciune în glas, Cristina Zamfir, cea care, sub conducerea celor doi antrenori, a făcut saltul către echipa naţională.
Forţată de împrejurări, conducerea clubului constănţean a încercat să găsească soluţii pentru postul de antrenor, în condiţiile în care primul meci oficial este programat duminică, iar echipa trebuie să aibă, conform regulamentului, un antrenor atestat pe bancă. Au fost "testate" mai multe variante locale şi, în final, cel care a acceptat să vină lângă echipă pentru perioada imediat următoare este antrenorul Ion Puşcaşu (foto), cel care ocupă, în prezent, funcţia de antrenor al echipei de junioare I de la Clubul Sportiv Şcolar nr.1 Constanţa. În această seară, echipa s-a antrenat sub conducerea căpitanului Aneta Barcan, fetele făcând un antrenament de reintrare în efort, urmat de saună.

Ion Puşcaşu are 57 de ani şi este născut la Constanţa. A început handbalul la CSŞ 1 Constanţa, iar ca antrenor a debutat, în 1982, la CS Medgidia. În 1991, a fost transferat la catedra CSŞ 1 Constanţa, unde reuşeşte, patru ani mai târziu, să câştige ultimul titlu naţional pentru Constanţa, la junioare I, cu o generaţie din care făceau parte Mihaela Pîrîianu (actuala componentă a Tomisului), Daniela Condrea, Ana Maria Moldoveanu sau Noemi Covrig (toate, foste componente ale Hidrotehnicii). Din 1993 şi până în 2008 a îndeplinit funcţia de antrenor secund la Hidrotehnica (Tomis), făcând echipă cu antrenorul Dumitru Muşi. În ianuarie 2008, a fost numit antrenor principal la Tomis Constanţa, însă a fost înlocuit după câteva etape, revenind la CSŞ 1 Constanţa.

Tomis va disputa la Rostov ambele meciuri din optimile Cupei Cupelor

Tomis Constanţa va disputa în deplasare ambele meciuri din optimile de finală ale Cupei Cupelor, împotriva formaţiei ruse HC Rostov pe Don. În urma discuţiilor avute între cele două conduceri, gruparea constănţeană a acceptat să dispute ambele meciuri în oraşul de pe Don, urmând ca ruşii să acopere toate costurile legate de deplasarea echipei noastre. "Iniţial, am propus ca ambele meciuri să se dispute la Constanţa, urmând ca noi să plătim jumătate din costurile legate de deplasarea echipei ruse la Constanţa, precum şi costurile sejurului. Ne-au mulţumit pentru propunere şi, la rândul lor, ne-au propus să jucăm ambele meciuri la Rostov, în condiţiile în care vor plăti costurile de deplasare, cazarea şi masa pe durata zilelor în care vom fi la Rostov", a explicat directorul sportiv al Tomisului, Paul Alexe. Din păcate, pe lângă faptul că renunţă la avantajul terenului propriu, gruparea constănţeană îşi dezamăgeşte suporterii, care nu vor avea şansa de a-şi vedea la lucru favoritele în confruntarea cu una dintre cele mai în formă echipe din puternicul campionat rus. "Gravele probleme financiare pe care clubul nostru le are în acest moment ne-au determinat să luăm această decizie. Nu este onorant nici pentru noi, nici pentru Constanţa, nici pentru handbalul românesc, dar... asta este! Costurile unei deplasări în Rusia şi cele legate de organizarea jocului de la Constanţa ar fi fost mult prea mari pentru ceea ce îşi permite clubul nostru", a mai spus oficialul constănţean.
Meciurile dintre HC Rostov pe Don şi Tomis Constanţa sunt programate pe 4 şi 5 februarie 2011. 
În acest moment, după disputarea a 13 etape din sezonul regulat, HC Rostov pe Don ocupă locul doi în clasament, cu 22 de puncte şi un meci mai puţin disputat, la un punct în urma liderei, Dinamo Volgograd. De remarcat că echipa din Rostov are victorii directe în actualul sezon asupra marilor forţe din Rusia, Dinamo şi Zvazda. Mâine, HC Rostov pe Don dispută primul meci oficial din 2011, fiind favorită clară în disputa cu Kirovchanka Sankt Petersburg (locul 8, 3 puncte). Primul examen dificil al anului pentru echipa condusă de Serghei Belitski este programat sâmbătă, când se joacă meciul cu Zvezda Zvenigorod (locul 3, 20p). 
La rândul său, Tomis Constanţa a avut programat, în această după-amiază, primul antrenament din 2011, urmând să dispute primul meci oficial duminică, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, împotriva echipei HCM Ştiinţa Baia Mare.

23 decembrie 2010

Loredana Mateescu părăseşte Tomisul

Loredana Mateescu
În această seară, conducerea Tomisului a avut o nouă întâlnire cu jucătoarele. Din păcate, veştile aduse de preşedintele Gheorghe Slabu nu au fost cele aşteptate, situaţia rămânând, în continuare, critică. "Îmi pare rău că nu vă pot aduce veşti mai bune. Am discutat şi astăzi cu cei din administraţia publică locală, cu cei care ne-au promis ajutorul. Din păcate, mi s-a spus să vă transmit că în acest moment nu se poate face nimic, pentru că nu sunt bani. Avem promisiunea că situaţia s-ar putea schimba după 10 ianuarie 2011, dar rămâne la alegerea voastră dacă veţi accepta şi acest termen, aşa cum se întâmplă de mai bine de un an! Până acum, am încercat să acopăr singur toate cheltuielile, dar nu mai pot face acest lucru", le-a spus Slabu. În momentul de faţă, datoriile faţă de jucătoare se ridică la cuantumul salariilor pe ultimele două luni, la care se adaugă restanţe din sezonul trecut (prime de obiectiv). Deasemenea, restanţele faţă de conducerea tehnică şi cea administrativă au ajuns la aproape cinci luni, în condiţiile în care achitarea datoriilor către jucătoare a fost prioritară. "În acest moment, alegerea vă aparţine: ori acceptaţi şi acest termen şi vedem ce se întâmplă pe 10 ianuarie, anul viitor, ori vă depuneţi memorii şi plecaţi la alte echipe care vă pot oferii condiţii mai bune. Oricare ar fi alegerea voastră, vrem să ne-o comunicaţi în cel mai scurt timp, pentru a ştii dacă putem continua activitatea sau vom fi nevoiţi să desfiinţăm echipa", a spus, la rândul său, Traian Bucovală, directorul executiv al Tomisului. În final, jucătoarele au luat decizia de a reveni la pregătiri luni, 27 decembrie, când antrenorul Florin Cazan a programat primul antrenament după mini-vacanţa de Crăciun. "Fiecare dintre noi va analiza situaţia în aceste zile, iar luni vă vom comunica ce decizie luăm. Indiferent de ceea ce vom face, suntem jucătoare profesioniste şi, atâta timp cât rămânem în relaţii contractuale cu Tomisul ne vom pregăti şi vom da ceea ce avem mai bun în teren", a comunicat decizia echipei, căpitanul Aneta Barcan. Din păcate, la reunirea de luni va absenta, cu siguranţă, Loredana Mateescu (26 ani), una dintre cele mai vechi componente ale echipei, care a ales să accepte o ofertă de la o echipă din prima ligă poloneză. "Am avut această ofertă încă din luna octombrie, dar am tot sperat că lucrurile se vor îmbunătăţi aici şi voi putea continua la Constanţa, la echipa căreia îi datorez atât de multe. Din păcate, situaţia este din ce în ce mai grea, eu am o vârstă şi nu mai pot da cu piciorul unei astfel de oportunităţi", e mărturisit, cu lacrimi în ochi, jucătoarea Tomisului.

Tomis întâmpină Crăciunul cu masa goală...

La capătul unui an în care Tomis Constanţa a urcat pe podiumul Ligii Naţionale, după o pauză de 25 de ani, reuşind calificarea în optimile de finală ale Cupei Cupelor, handbalistele constănţene au parte de un Crăciun trist... Criza financiară gravă pe care o traversează clubul constănţean nu şi-a găsit, din păcate, rezolvare, iar handbalul feminin de la malul mării riscă să devină amintire... În ciuda promisiunilor venite din partea autorităţilor locale, mult aşteptatul ajutor financiar întârzie, iar preşedintrele Gheorghe Slabu dă, la rândul său, neputincios din umeri. "Am sperat că vă vom putea oferi, înainte de Crăciun, măcar o mică parte din datoriile financiare pe care le avem. Ne bazam pe promisiunea făcută de reprezentanţii autorităţilor locale, care au spus că vor ajuta şi echipa noastră. Din păcate, se pare că nu s-au găsit fondurile necesare şi nu vom putea primi nimic până pe 10 ianuarie, anul viitor", le-a transmis Gheorghe Slabu, jucătoarelor tomitane.
Astăzi, la antrenamentul programat dimineaţă la Sala Sporturilor, jucătoarele erau foarte afectate de situaţia creată, multe dintre ele afirmând că au ajuns la capătul răbdării. "Nu înţelegem de ce nimeni nu doreşte să ajute această echipă. A trecut mai bine de un an de când primim doar promisiuni. Eu cred că în toată această perioadă am dat dovadă de seriozitate, de caracter, şi am reprezentat Constanţa cu demnitate, atât în competiţiile naţionale, cât şi în Europa. Nu am cerut decât să fim respectate pentru munca noastră. Nu s-a aşteptat nimeni să primim toate restanţele financiare acum, dar nici să fim lăsate fără nici un ban înaintea Sărbătorilor şi să fim nevoite să cerem bani de la părinţi ca să putem petrece Crăciunul alături de cei dragi! Este frustrant ca după un an în care am demonstrat că suntem o echipă de valoare, în cel mai performant sport de echipă din România, ni se dă de înţeles că performanţa noastră nu a fost dorită...", a spus, la rândul său, căpitanul echipei, Aneta Barcan. În această după-amiază, urma să aibă loc o nouă întâlnire între jucătoare şi conducerea clubului. "Sper într-un ...miracol de Crăciun, dar, din păcate, miracole apar doar în filme. Vom discuta cu fetele, să vedem ce putem face, dar mi-e teamă că multe dintre ele vor alege să îşi depună memorii şi să părăsească echipa. Eu nu le mai pot promite nimic", a spus preşedintele Slabu, confirmând întâlnirea din această după-amiază.
Ultimele două antrenament programate înainte de Crăciun au fost anulate, la fel şi participarea la turneul de pregătire de la Rm.Vâlcea, programat săptămâna viitoare. Dealtfel, pentru prima oară după 1990, tradiţionala masă din Ajunul Crăciunului, la care participau conducerea clubului, jucătoarele şi antrenorii, nu va mai avea loc. Următorul meci oficial al Tomisului este programat pe 9 ianuarie 2011, la Constanţa, contra HCM Baia Mare.

22 decembrie 2010

Mihaela Smedescu se întoarce la Oltchim...

Conform aşteptărilor, Oltchim Rm.Vâlcea o va rechema "sub arme" pe Mihaela Smedescu! Medaliată cu bronz la Euro 2010, cea care a apărat (admirabil!) poarta Tomisului în primele nouă etape ale actualei ediţii a Ligii Naţionale, dar şi în 16-imile Cupei Cupelor, se va întoarce la clubul de care aparţine. ,,Evident, o vom rechema pe Mihaela la Vîlcea, pentru că avem nevoie de ea. Acum, după accidentarea Paulei Ungureanu, vom avea doar 2 portari. Ori acest lucru nu este posibil, pentru că avem de jucat în campionatul intern şi, mai ales, vom avea o luptă dificilă în Champions League şi nu ne putem juca cu un asemenea post, precum cel de portar. Chiar nu putem rămâne descoperiţi”, a declarat Petre Berbecaru, vicepreşedintele Oltchimului, pentru saitul www.handbalvolei.ro.  
Mutarea este iminentă, chiar dacă pe adresa clubului constănţean nu a sosit nicio solicitare în acest sens. "Am ştiut că trebuie să ne aşteptăm la acest lucru încă din momentul în care am aflat cât de gravă este, din păcate, accidentarea Paulei. Îi mulţumim Mihaelei Smedescu pentru contribuţia avută la rezultatele din această primă parte a sezonului şi îi dorim să aibă evoluţii cât mai bune în poarta Oltchimului", a declarat, la rândul său, preşedintele Tomisului, Gheorghe Slabu. 

20 decembrie 2010

România, bronz continental!

Foto: www.ehf-euro.com
S-a tras cortina peste EURO 2010. La capătul unui turneu în care ne-a purtat de la extaz la agonie şi înapoi, echipa naţională a României a obţinut cea mai bună performanţă din istoria participării la marele festin continental: locul 3 şi, implicit, medaliile de bronz! După semifinala pierdută în faţa Suediei, fetele conduse de Radu Voina au reuşit să renască peste noapte şi să facă un joc excelent în finala pentru locurile 3-4, unde adversara s-a numit Danemarca. Învinse în grupe de către echipa gazdă şi având de înfruntat un public ostil, dar şi un arbitraj... cel puţin îngăduitor cu nordicele, româncele porneau cu şansa a doua în lupta pentru ultimul loc pe podium. Ca niciodată însă fetele noastre au strâns rândurile, iar România a arătat ca o adevarată echipă! Determinare, spirit de sacrificiu, forţă psihică de a trece peste momentele dificile şi, peste toate, un înger păzitor în poartă, pe numele său Talida Tolnai! Acestea au fost "secretele" unui succes ce va ramâne înscris în istoria de aur a sportului românesc. România a învins Danemarca, scor 16-15 (un rezultat ce vorbeşte de la sine despre încrâncenarea din teren!), şi urcă pe treapta a treia a podiumului Campionatelor Europene, rezultat ce reprezintă cea mai bună performanţă pentru România într-un sport de echipă, în ultimii cinci ani! O performanţă căreia i se adaugă desemnarea Cristinei Neagu în echipa ideală a turneului, pe postul de inter stânga, lidera echipei noastre obţinând şi titul de golgheter al competiţiei, cu 53 de reuşite. În fine, să amintim că bronzul european oferă echipei României şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2011 (3-18 decembrie, Brazilia).
Pro memoria, iată numele celor care au contribuit la această superbă performanţă: Paula Rădulescu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu - portari; Valentina Ardean Elisei, Roxana Han, Cristina Neagu, Adina Fiera, Aurelia Brădeanu, Mihaela Tivadar, Ada Moldovan, Oana Şoit, Melinda Geiger, Cristina Vărzaru, Magdalena Paraschiv, Ada Nechita, Ionela Stanca, Oana Manea şi Florina Chintoan - jucătoare. Radu Voina - selecţionar. Luminiţa Huţupan - antrenor secund. Narcisa Lecuşanu - director tehnic. Mariana Georgescu - medic. Victor Baciu şi Adrian Ionescu - kinoterapeuţi.
Felicitari!