Tomis Constanţa a intrat într-o nouă etapă a perioadei de pregătire precompetiţională. Începând din prima zi a lunii august, antrenorul Ion Crăciun şi-a urcat elevele la Buşteni, pentru un stagiu de pregătire montană ce va dura 12 zile. În primele două săptămâni de pregătire, echipa a trecut de faza reacomodării la efort, a fost efectuată vizita medicală, antrenamentele vizând revenirea la parametrii optimi de forţă şi rezistenţă. În cantonamentul de la Buşteni, "tomitanele" au programate antrenamente în aer liber, în sala de forţă, dar şi pe dreptunghiul de joc! La finalul acestei perioade, Tomis va susţine şi primele jocuri de verificare, în compania echipei de ligă secundă, CSM Ploieşti.
Până la debutul în noua ediţie a Ligii Naţionale, Tomis Constanţa va da curs invitaţiei de a participa la câteva turnee de verificare, până în acest moment fiind confirmată participarea la turneele de la Slobozia (20-21 august, alături de Dunărea Brăila, CSM Craiova şi CSM Slobozia) şi Galaţi (27-28 august, alături de HCM Roman, HC Dunărea Brăila şi HC Oţelul Galaţi).
Prima etapă a Ligii Naţionale este programată pe 5 septembrie, Tomis urmând să evolueze la Braşov, în compania formaţiei locale Rulmentul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu