Tomis Constanţa şi HC Oţelul Galaţi au disputat în această dimineaţă, la Sala Sporturilor din Constanţa, pe suprafaţa ce mai păstra încă urma paşilor lui Balici & Co, al doilea meci de verificare. Învinse clar cu o seară înainte, la Medgidia, tomitanele şi-au însuşit muştruluiala primită de la antrenorul Ion Crăciun, iar astăzi echipa a arătat mult mai bine. Chiar şi fără Andreea Tîlvîc, accidentată, Tomis a controlat jocul de la un capăt la altul, impunându-se meritat, scor 31-26 (17-14). Apărarea a părut mai legată, reuşindu-se recuperarea multor mingi, transformate apoi în contraatacuri letale. Deasemenea, concentrarea în atac a fost superioară, iar acest lucru s-a văzut, prin punerea în valoare a Cristinei Zamfir, principala marcatoare a gazdelor, la fel ca şi în primul joc.
Pentru Tomis au marcat: Zamfir 8, Mateescu 4, Barcan 3, Pătuleanu 3, Pătru 3, Cărbune 3, Iovănescu 2, Pîrîianu 2, Rusu 2, Cîrstea 1. De la Oţelul, deşi nu a evoluat decât în repriza secundă, principala marcatoare a fost Alina Branişte, cu 8 reuşite.
Până miercuri, când este programată deplasarea la Rm.Vâlcea, pentru "şocul" cu Oltchim, constănţencele se vor pregăti la Medgidia, întrucât Sala Sporturilor din Constanţa va fi din nou închisă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu