Întreruptă pentru a permite echipei naţionale să participe la turneul amical de la Aarhus (câştigat, pentru al doilea an consecutiv, de fetele conduse de Radu Voina), Liga Naţională feminină s-a reluat ieri odată cu disputarea meciului de la Buzău, dintre HCM şi Oţelul Galaţi (25-30), din cadrul etapei a III-a. Tomis Constanţa are parte de o deplasare de la care nu-şi face mari iluzii, având în vedere că adversara se numeşte Oltchim Rm.Vâlcea, campioana României şi finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor. „Ne aşteaptă un joc foarte greu cu Oltchim, unde noi nu avem nicio şansă. Nu avem jucătoare şi nu avem lotul complet”, a declarat Ion Crăciun, pentru "Telegraf". Din lotul deplasat în Zavoi, lipsesc Andreea Tîlvîc şi Andreea Dincu, accidentate, probleme de sănătate având şi Aneta Barcan, care ar putea fi menajată. În aceste circumstanţe, meciul cu Oltchim poate reprezenta un prilej optim de a pregăti mai bine confruntarea de duminică, de la Medgidia, cu HC Zalău. „Meciul cu Zalău va fi unul foarte dificil şi nu vrem să repetăm greşelile din meciul cu CSM Bucureşti. Nu putem spune că meciul cu Oltchim nu este important, dar meciul cu Zalău are o miză importantă pentru noi, mai ales că jucăm acasă. Va trebui să fim montate pentru că în meciul cu Zalău va cântări şi oboseala drumului de la Vîlcea”, a declarat, tot pentru "Telegraf", Mihaela Smedescu, care îşi va înfrunta azi fostele colege: „Nu va fi uşor să joc împotriva fostelor mele colege, dar sper să fac faţă”.
Meciul de la Rm.Vâlcea va debuta la ora 19.00, fiind transmis în direct de Digi Sport.
Meciul de la Rm.Vâlcea va debuta la ora 19.00, fiind transmis în direct de Digi Sport.
Inca nu s-au terminat lucrarile la sala din Constanta? Sau care este motivul pt care echipa va evolua la Medgidia impotriva celor din Zalau? De asemenea as mai dori sa aflu si care este ora de incepere a partidei.
RăspundețiȘtergereLucrările s-au terminat şi... nu prea :) După meciul HCM-ului, cu Croaţia Zagreb, a fost scoasă suprafaţa de joc, parchetul a fost raşchetat, iar acum se lăcuieşte şi se trasează. Abia săptămâna viitoare se poate intra în sală. Meciul cu HC Zalău, de la Medgidia, se va disputa de la ora 12.00.
RăspundețiȘtergere