În urmă cu câteva minute s-a încheiat şedinţa Comisiei Centrale de Apel din cadrul Federaţiei Române de Handbal, cu privire la memoriile înaintate de jucătoarele Cristina Zamfir şi Mihaela Pătuleanu, prin care acestea solicitau să fie declarate libere de contract pentru neplata drepturilor financiare de către clubul Tomis Constanţa. În prezenţa celor două jucătoare (însoţite de trei avocaţi) şi a preşedintelui CS Tomis Constanţa, Gheorghe Slabu, Comisia prezidată de juristul Nicolae Popa a luat la cunoştinţă de probele prezentate. "Nu s-a luat nicio decizie în această seară, urmând să aflăm în zilele următoare de partea cui este dreptatea. Am încredere că membri Comisiei vor judeca cu obiectivitate", a declarat, la scurt timp după ieşirea din şedinţă, preşedintele Gheorghe Slabu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu