Fosta componentă a Tomisului, Loredana Mateescu, a debutat ieri cu dreptul pentru noua sa echipă, Vistal Laczpol Gdynia (locul 2 în prima ligă poloneză, după disputarea a 12 etape). Ex-constănţeanca a fost una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren în victoria echipei sale, 33-22 cu PNR Jelenia Gora (penultimul loc în prima ligă), din optimile de finală ale Cupei Poloniei, înscriind 6 goluri şi având un aport bun atât în faza de atac, cât şi în apărare. "Nu a fost un meci dificil, valoarea echipei noastre fiind evident superioară celei a adversarelor. A fost un prilej foarte bun pentru debutul Loredanei Mateescu, pe care îl apreciez drept pozitiv. Se vede că este o jucătoare cu experienţă, care poate ajuta echipa, iar astăzi şi-a demonstrat valoarea atât în atac, cât şi în apărare", a declarat, pentru saitul clubului polonez, antrenorul Jerzy Cieplinski. O evoluţie bună pentru Vistal a avut şi Georgeta Vârtic-Diniş, ex-baimăreanca contabilizând 5 goluri.
Loredana Mateescu a semnat un contract pe durata a doi ani cu formaţia poloneză, unde v-a îmbrăca tricoul cu numărul 23.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu